11 milioane 135.000 de români primesc o formă de ajutor social din partea statului. Adică jumătate dintre români sunt asistaţi social, a declarat joi, la Târgu Mureş, ministrul Muncii.

Paul Păcuraru spune că bugetul suportă 35 de tipuri diferite de ajutoare. Alocaţiile, ajutoarele pentru încălzire sau cele pentru cumpărarea trusoului nou-născuţilor sunt doar câteva dintre ele.

De la preluarea mandatului, actualul guvern a dublat numărul ajutoarelor. În 2004, românii primeau doar 18 tipuri de asistenţă financiară din partea statului. Cu toate acestea, ministrul nu crede că se poate spune că România este o ţară de asistaţi sociali. Dar recunoaşte că toată povara celor 35 de tipuri de ajutoare cade pe umerii celor 4 milioane de salariaţi.

"În jur de 4 milioane de salariaţi care ţin şi stânga, şi dreapta. Care contribuie prin impozite, prin contribuţii, prin activitatea pe care o desfăşoară, ajută şi la susţinerea segmentului 0 - 18, şi la susţinerea evidentă a sistemului public de pensii", a explicat ministrul Muncii.