"Omar Hayssam a avut legături politice în toate partidele. În PD-L a avut legături fantastice şi a şi sponsorizat campania electorală a unui înalt personaj. Am adus probe în instanţă", a spus Ohanesian, la Realitatea TV.
Jurnalistul mai spune că informaţia apărută în presă în ultimele zile, legată de extrădarea lui Hayssam, trebuie privită cu rezerve.
"Privim cu rezerve lucrul acesta. De ce vă spun asta? Spre deosebire de toţi ceilalţi despre care s-a discutat, Omar Hayssam a fost implicat în nişte reţele internaţionale de crimă organizată şi de terorism. Eu am adus documente care dovedeau că Omar Hayssam era urmărit. Nu puteai să faci ce a făcut Omar Hayssam dacă nu colaborai cu serviciile secrete, cu toate. S-ar putea să fi adus deservicii grave chiar Siriei, nu numai României", mai spune Ohanesian.
Jurnalistul mai spune că după ce a ajuns Traian Băsescu în Siria, Omar Hayssam "a dispărut de pe firmament total".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M