Doar un cataclism mai poate împiedica pe CFR Cluj să câştige al doilea titlu de campioană din istorie. Echipa mai are de jucat acasă, cu Internaţional Curtea de Argeş, şi în deplasare, la Ceahlăul Piatra Neamţ, meciuri uşoare, mai ales că moldovenii vor fi probabil gata retrogradaţi în 22 mai, când se va juca ultima etapă.
Piatra de încercare pentru CFR a fost meciul disputat luni seara, la Drobeta Turnu Severin, contra Universităţii Craiova. Există mai multe similitudini între meciul decisiv al sezonului 2007/2008, când clujenii au câştigat ultima oară campionatul şi cel de acum, de la Severin.
Atunci, ca şi acum, golul decisiv a fost marcat din lovitură de la 11 metri. De asemenea, cel care a transformat penalty-ul a fost portughezul Cadu, iar arbitrul care l-a acordat a fost tot Ovidiu Haţegan. Meciul de acum doi ani, la care facem referire, a fost cel cu cu Universitatea Cluj, echipă a cărei poartă era apărată de belgianul Merlier, ajuns între timp la o altă Universitate, Craiova, şi care în acest meci din etapa a 32-a a fost rezervă.
Ducând coincidenţele în plan speculativ, să amintim că brazilianul Bilica, cel care a provocat penalty-ul în meciul cu U Cluj, a fost suspectat că a avut un aranjament cu adversarii, el părăsind dealtfel România după amintitul joc.
Acum, penalty-ul imprudent a fost făcut de către bulgarul Iliev, prieten bun cu Eugen Trică, mijlocaşul exclus din lot, bănuit că ar fi vrut să vândă meciul CFR-ului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M