CFR Cluj şi Oţelul Galaţi şi-au împărţit trofeul Cyprus International. La căpătul unui meci terminat la egalitate 3-3, şefii celor două echipe au renunţat la prelungiri sau penalty-uri şi au câştigat împreună turneul.
CFR Cluj şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 3-3, finala turneului de pregătire din Larnaca, Cyprus Internaţional, după o revenire spectaculoasă de la 0-3 a clujenilor.
Oţelul a deschis repede scorul graţie reuşitei lui Emil Jula din minutul 7. Fotbalistul gălăţenilor a reuşi o dublă în minutl 25 şi a majorat scorul la 2-0. Cea de-a doua repriză a început la fel de bine pentru Oţelul care a reuşit în minutul 62 să ducă scorul la 3-0, graţie golului înscris de janos Szekely.
În mai puţin de 30 de minute, clujenii au întors rezultatul prin golurile lui Tony şi Minteuan. Finalul meciului a fost unul de foc, iar clujenii au reuşit egalarea în minutul 86 prin Diego Ruiz.
Oficialii celor două echipe au căzut de acord ca la finalul celor 90 de minute să renunţe la prelungiri sau lovituri de departajare, iar organizatorii au hotărât ca ambele echipe să fie premiate.
Oţelul şi CFR Cluj au remizat, 3-3, în finala turneului din Cipru şi au împărţit trofeul
Duminica, 10 Februarie 2008 11:30
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Marius Stan vrea ca Szekely să înscrie contra Rapidului
Vineri, 01 Februarie 2008 14:03 - Steaua, CFR Cluj şi Poli Timişoara au disputat ieri amicale in Cipru
Duminica, 03 Februarie 2008 18:23 - Trică nu crede că Dinamo mai are şanse la titlu
Marti, 05 Februarie 2008 15:19 - CFR Cluj-Slovan Liberec 2-2, într-un meci amical disputat în Cipru
Marti, 05 Februarie 2008 16:59 - CFR Cluj: Ciprian Deac va fi împrumutat la Oţelul Galaţi
Joi, 07 Februarie 2008 15:15 - CFR Cluj-Dnepr Dnepropetrovsk 2-1, într-un meci amical disputat în Cipru
Joi, 07 Februarie 2008 18:18 - Constănţenii de la Farul au fost bătuţi de Haladas, liga a II-a în Ungaria, 0-1
Duminica, 10 Februarie 2008 14:00 - CFR Cluj-Banats Erevan 3-0, într-o partidă amicală disputată în Cipru
Luni, 11 Februarie 2008 21:52 - CFR Cluj-Vihren Sandanski 1-1, într-un meci amical disputat în Cipru
Miercuri, 13 Februarie 2008 17:49 - Iuliu Mureşan este sigur că Fabbiani va fi golgeterul CFR-ului şi în retur
Sambata, 16 Februarie 2008 16:10
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
România a coborât 5 locuri în clasamentul FIFA şi ocupă poziţia a 18-a
Astazi, ora 13:11Echipa naţională a României a căzut cinci poziţii, până pe locul 18, în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Fotbal, faţă de topul întocmit luna trecută, informează site-ul oficial al forului mondial.
Ernst Middendorp susţine că Zotta şi Copos sunt cei care l-au adus pe Peseiro
Astazi, ora 13:04Copos şi Zotta au insistat pentru aducerea lui Peseiro în Giuleşti! O spune chiar antrenorul german Ernst Middendorp, omul care în vară s-a înţeles cu Taher să preia Rapidul.
Mutu: "Mă bucur pentru sprijinul acordat de FIFPro şi AFAN, e foarte important pentru mine"
Astazi, ora 12:05Internaţionalul român, Adrian Mutu, a declarat, astăzi, că este încântat de sprijinul pe care FIFPro şi AFAN i-l acordă în litigiul cu Chelsea şi speră să obţină o decizie favorabilă din partea Curţii de Arbitraj pe Sport...
FIFPro acuză clubul Chelsea de "abuz de putere" în cazul Mutu
Astazi, ora 11:38Mutu are sprijin total din partea FIFPro (Federaţia Internaţională a Fotbaliştilor Profesionişti) în cazul diferendului financiar cu Chelsea, după scandalul "Cocaina". După ce TAS a stabilit că Mutu trebuie să plătească...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (3256)
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (2115)
- Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO (978)
- Cupa UEFA: Componenţa celor 8 grupe (921)
- Formula 1: Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc sezonul viitor (486)
Cele mai VOTATE din Sport
- Formula 1: Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc sezonul viitor (3,88/5)
- Colţescu: Nu am nicio problemă, poate au cei care au chemat poliţia şi salvarea (3,88/5)
- Rednic, despre Trombetta: "Italianul 'vero' a început şi el să vorbească" (3,8/5)
- Cupa UEFA: Componenţa celor 8 grupe (3,8/5)
- Sorana Cârstea işi doreşte ca într-un an să ajungă în Top Ten WTA (3,8/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (19)
- FIFPro acuză clubul Chelsea de "abuz de putere" în cazul Mutu (2)
- Rednic, despre Trombetta: "Italianul 'vero' a început şi el să vorbească" (2)
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (2)
- Formula 1: Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc sezonul viitor (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- A murit Emil Palade
- Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să-şi asigure casele de anul viitor
- Şedinţa de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti ar putea fi reluată joi
- BNR a stabilit o cotaţie de 3,9233 lei pentru un euro
- Casele naţionalizate nu vor mai fi retrocedate proprietarilor, au decis deputaţii
- Sute de clienţi sunt păcăliţi zilnic de preţurile afişate pentru promoţii în supermarketuri
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Ministrul Sănătăţii dă asigurări că nu există o criză a medicamentelor
- Curtea Constituţională a decis că şefii Parchetelor nu pot fi numiţi de CSM
- A murit Emil Palade
- Nick Nolte, la un pas de moarte după ce locuinţa i-a luat foc
- România a coborât 5 locuri în clasamentul FIFA şi ocupă poziţia a 18-a
- Emisiunea "Cap şi pajură" revine la Realitatea TV
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











