În această noapte, cei 19 misionari sud-coreeni eliberaţi de către talibani după şase săptămâni de captivitate au ajuns la Seul. Deşi fericiţi că au ajuns acasă, foştii ostatici erau vizibil marcaţi de suferinţele prin care au trecut.
Imediat ce au aterizat pe aeroportul din Seul, ei au susţinut o scurtă conferinţă de presă în timp ce ţineau în mână portretele celor doi colegi executaţi de răpitorii lor. Un lider al rebelilor a declarat pentru Reuters că autorităţile sud-coreene ar fi plătit 20 de milioane de dolari pentru a obţine eliberarea ostaticilor. Informaţia a fost dezminţită de preşedinţia sud-coreeană. Practica negocierilor cu răpitorii este aspru criticată deoarece se consideră că încurajează terorismul.
Talibanii i-au răpit pe cei 23 de misionari sud-coreeni la 19 iulie în provincia Ghazni, din sudul Afganistanului. Militanţii cereau eliberarea unor camarazi de-ai lor capturaţi de forţele loiale guvernului de la Kabul. Ei au executat doi ostatici, între care şi un pastor, ca urmare a eşecului iniţial al negocierilor. În schimb, răpitorii au eliberat, în semn de bunăvoinţă, două prizoniere sud-coreene la 13 august. Ceilalţi 19 au fost eliberaţi joi, în urma negocierilor dintre emisarii trimişi de Seul în Afganistan şi rebeli.
Ostaticii sud-coreeni au ajuns acasă
PUBLICAT
Duminică, 2 Septembrie 2007 00:10
ACTUALIZAT
Duminică, 2 Septembrie 2007 00:10
SURSA
Realitatea TV
Citeşte totul despre:
talibani LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN
01 Iunie, 08:48







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M