Osetia de Sud revine asupra anunţului şi spune că nu vrea alipirea la Rusia
Osetia de Sud, a cărei independenţă a fost recunoscută de Rusia în august, nu intenţionează să intre în Federaţia Rusă, a declarat preşedintele ei, Eduard Kokoitî, citat de Interfax, revenind asupra a ceea ce spusese mai devreme, relatează AFP.
"Am fost prost înţeles. Nu avem intenţia de a renunţa la independenţa noastră, obţinută cu preţul unor sacrificii colosale şi Osetia de Sud nu are intenţia de a intra în Federaţia Rusă", a declarat el, citat de Interfax.
Kokoitî a fost citat anterior de două agenţii ruse, Interfax şi RIA Novosti, spunând contrariul.
"Da, fără nicio îndoieală, vom face parte din Rusia şi nu avem intenţia să creăm vreo Osetie independentă, pentru că istoria a stabilit lucrurile, strămoşii noştri au făcut această alegere", a declarat Kokoitî, în această dimineaţă citat de Interfax.
Preşedintele Osetiei de Sud făcuse aceste afirmaţii în cursul unor dezbateri ale clubului de reflecţie Valdai, organizate de Kremlin la Soci, în sudul Rusiei.
În 16 august, Moscova a recunoscut independenţa celor două regiuni separatiste Georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, ceea ce a generat un val de nemulţumire în Occident. Până în prezent, numai Nicaragua a urmat exemplul rus.
Decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud este "ireversibilă", a declarat preşedintele ruse Dmitri Medvedev, citat de AFP.
"Această alegere este definitivă şi ireversibilă", a subliniat Medvedev, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy. "Deciziile noastre sunt fără drept de apel", a adăugat el.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

