Uneori promovarea poate fi primul pas către şomaj / FOTO: wordpress.com

"În cadrul contractului, serviciile furnizate de prestator au constat în: elaborarea de studii pentru stabilirea imaginii curente a României pe pieţele principale ale României; determinarea avantajelor competitive ale României comparativ cu alte destinaţii turistice; identificarea celei mai bune poziţionări a României ca destinaţie turistică; conceptualizarea, creaţia şi designul acesteia; identificarea unor linii directoare pentru poziţionarea brandului pe pieţele turistice şi pentru strategia de comunicare; crearea manualului de brand care să cuprindă informaţii despre modalităţile de utilizare şi cateva exemple de aplicaţii", se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.

Referitor la drepturile de proprietate intelectuală, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a prevăzut următoarele obligaţii contractuale în sarcina asocierii THR-TNS:

  • prestatorul garantează că elementele manualului de brand sunt originale şi nu încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau un alt drept de proprietate intelectuală aparţinând sau exercitate în condiţiile legale de către un terţ
  • prestatorul garantează că nu există niciun fel de limitări legale ori contractuale sau alte împrejurări,  în a cesiona drepturile de proprietate intelectuală
  • drepturile patrimoniale vor fi considerate ca cesionate în mod irevocabil ministerului  de la data executării obligaţiei de plată a serviciilor.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a asigurat că elementele brandului sunt înregistrate la OSIM.

Frunza, unul dintre elementele principale din noul logo al campaniei Ministerului Turismului, care promovează turismul în România, seamănă izbitor cu logoul unui proiect de transport internaţional.