Judecătorul a spus că îi va chestiona pe cei cinci, pentru a se asigura că aceasta este într-adevăr dorinţa lor.
Judecătorul Stephen Henley a citit declaraţia imediat după deschiderea audierii preliminare pentru pregătirea procesului lui Khaled Cheikh Mohammed şi a celor patru coacuzaţi, la care asistă pentru prima dată rude ale victimelor atentatelor.
Închişi la baza de la Guantanamo, Mohammed şi cei patru coacuzaţi vor trebui să răspundă pentru acuzaţia de crime de război şi riscă pedeapsa cu moartea.
Cinci rude ale unor persoane ucise la 11 septembrie asistă la audierile preliminare complexe ce se vor desfăşura timp de o săptămână.
Potrivit Pentagonului, Mohammed este cel care a propus conceptul atentatelor lui Obama ben Laden, încă din 1996. După ce a primit aprobarea liderului al-Qaida, el ar fi supervizat operaţiunea, antrenând piraţii aerului în Afganistan şi Pakistan.
Cei patru coacuzaţi sunt suspectaţi că au antrenat piraţii aerului sau că i-au susţinut în diverse moduri şi au participat la organizarea atentatelor.
Până acum, rudelor victimelor de la 11 septembrie nu li s-a permis să asiste la un proces la Guantanamo.
Pentagonul practic a tras la sorţi pentru a-i alege pe cei cinci membri ai familiilor victimelor, din peste 100, care vor putea asista la proces.
Rudele s-au aflat în spatele unui geam din plexiglas, în spatele sălii de audieri, izolaţi de acuzaţi, de apărare, acuzare şi judecătorii militari.
Organizatorul atacurilor din 11 septembrie a spus că vrea să pledeze vinovat
Organizatorul atentatelor din 11 septembrie 2001 şi cei patru coacuzaţi l-au informat pe judecătorul militar de la Guantanamo că vor să mărturisească şi că pledează vinovaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M