Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Organizatorii protestului de la Oradea împotriva taxei auto au fost amendaţi de jandarmi

Cei trei iniţiatori ai protestului desfăşurat la Oradea împotriva taxei auto au fost amendaţi de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi cu câte 2.000 de lei, pentru că au schimbat locul protestului şi au blocat circulaţia rutieră.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale organizatorilor adunării publice, în valoare totală de 6.000 lei, conform Legii 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, pentru neluarea de către aceştia a măsurii întreruperii adunării publice, în momentul în care a fost stânjenită folosirea normală a drumurilor publice şi a transportului în comun", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei, remis presei luni.

Potrivit jandarmilor, se fac cercetări pentru identificarea şi amendarea celorlalte persoane care nu au respectat locul destinat adunării publice aprobate, dar şi a celor care au refuzat să părăsească imediat locul la solicitarea organelor de ordine sau au instigat la comiterea de acte de violenţă. "Pe baza filmărilor şi fotografierilor făcute de noi, se întreprind măsurile de identificare a celorlalţi participanţi la acţiunile de protest din locurile neautorizate. Mai durează puţin până îi vom identifica pe toţi, dar o vom face şi le vom trimite acasă înştiinţările de plată. Aceştia riscă sancţiuni contravenţionale între 2.000 şi 20.000 de lei", a declarat locotenentul Ioan Bogdan, putătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor.

Şoferii bihoreni s-au adunat, sâmbătă dimineaţa, în parcarea din Piaţa Independenţei, în cadrul unui miting autorizat, însă, după o jumătate de oră de proteste, şoferii s-au îndreptat spre ieşirea din oraş şi au blocat timp de câteva ore circulaţia rutieră pe DE 60, la ieşirea din municipiul Oradea înspre Cluj-Napoca, pe ambele sensuri de mers.

Proteste împotriva taxei au mai avut loc sâmbătă şi în Bucureşti, Arad, Bistriţa, Sibiu şi Timişoara.

Guvernul a decis săptămâna trecută, prin ordonanţă de urgenţă, triplarea taxei pentru autoturismele şi autoutilitarele care nu au Euro 4 şi care sunt înmatriculate pentru prima dată pe teritoriul României şi al altor state comunitare, începând cu 15 decembrie.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro