Orban spune că respingerea candidaturii lui Oprescu avantajează PSD şi PD-L
"Nu cunosc detaliile tehnice legate de semnături, dar, din punct de vedere moral, nu mi se pare corectă decizia de respingere. Evident, decizia avantajează PSD şi PD", a subliniat candidatul PNL la primăria Capitalei. Întrebat dacă cele două formaţiuni menţionate s-ar afla în spatele acestei hotărâri, Orban a precizat că nu poate demonstra nimic, dar că "evident" sunt favorizate PSD şi PD pentru că, din cercetările sociologice efectuate, s-a demonstrat că Sorin Oprescu ar fi luat foarte multe din voturile acestor partide.
Orban s-a raportat la Oprescu făcând o apropiere între situaţia acestuia şi propria sa situaţie, din 2005, când nu a intrat în cursa pentru Capitală în favoarea lui Adriean Videanu, decizie luată în spatele uşilor închise. Din această perspectivă, liberalul s-a declarat "solidar" cu senatorul care a plecat din PSD. De altfel, liderul PNL a ţinut să puncteze că nu-i era teamă de contracandidatul Sorin Oprescu, în schimb prezenţa acestuia în cursă ar fi adus greutate şi seriozitate scenei alegerilor locale.
Candidatul PNL a subliniat că, la fel ca şi în sport, o cursă nu trebuie câştigată prin piedici şi ocuparea culoarului celuilalt. Pe de altă parte, Orban a adăugat şi că, atunci când te înscrii într-o luptă, trebuie să ai grijă la fiecare detaliu pentru a nu da pretext adversarilor să te excludă. Liderul PNL Bucureşti a conchis că, într-o democraţie, este nevoie de o competiţie între proiecte reale, iar nu de lovituri "în splină şi ficat".
Candidatura independentă a lui Sorin Oprescu a fost respinsă miercuri de BEM, deoarece din numărul total de semnături strânse pentru susţinerea senatorului au fost constatate valide doar 35.438, în condiţiile în care acesta avea nevoie de 35.803 de susţinători.
Potrivit preşedintelui BEM, Constantin Marinescu, din numărul total de 40.420 de semnături depuse de candidatul independent Sorin Oprescu, doar 35.438 au fost validate, restul conţinând date insuficiente sau greşite.
Sorin Oprescu mai poate contesta decizia Biroului Electoral Municipal în instanţă în termen de 48 de ore de la afişarea oficială a acesteia. Senatorul a acuzat la Antena 3 presiunile politice care s-ar fi făcut ca el să nu intre în cursă şi a anunţat că va contesta decizia.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...








Feedback

