Nevoia de frumos, de plǎcut ochiului, evidentǎ la tot pasul în demersurile edililor din Buenos Aires, am regǎsit-o şi aici la Mendoza, la peste 1.000 de km depǎrtare de Capitalǎ. Probabil de aceea se spune despre capitala unei ţǎri cǎ radiazǎ şi bune şi rele pânǎ în colţurile cele mai îndepǎrtate ale teritoriului naţional.

O exemplificare a rezultatelor nevoii de frumos e dată de întreaga amenajare a parcului San Martin, parc ce se întinde pe o suprafaţǎ de 450 ha, un adevǎrat domeniu înfiinţat pe la sfârşitul sec XIX. Ca şi comparaţie, Central Park din New York are doar 330 ha.

La intrarea în parc, o superbǎ poartǎ, o adevǎratǎ operǎ de artǎ, posesoare a unui trecut de poveste. Lucrarea a fost comandatǎ spre execuţie la Bruxelles, de cǎtre un şeic arab care intenţiona s-o ducǎ în ţara sa natalǎ. Totuşi, din cauza unor probleme politice, acesta nu s-a mai putut reîntoarce în ţarǎ, motiv pentru care poarta gata pregǎtitǎ pentru livrare a rǎmas la executant, preţul acesteia făcând-o greu vandabilă cuiva...

Totuşi, întâmplarea a fǎcut ca tocmai atunci sǎ treacǎ prin Bruxelles guvernatorul provinciei Mendoza, aflat în Belgia pentru a comanda şi cumpǎra statui care sǎ înfrumuseţeze piaţetele oraşului sau natal şi care, auzind despre poarta devenitǎ brusc disponibilǎ, s-a oferit s-o achiziţioneze pentru a o duce la Mendoza. Aşa a ajuns aceastǎ adevǎratǎ operǎ de artǎ sǎ strǎjuiascǎ maiestuos intrarea în superbul parc San Martin.

VIDEO FÂNTÂNA CONTINENTELOR

Întreg parcul a fost gândit de cǎtre arhitectul peisagist francez Charles Thays, un parizian care, odatǎ ajuns în Argentina, s-a indrǎgostit într-atât de mult de aceastǎ ţarǎ, încât s-a hotarât sǎ-şi petreacǎ restul vieţii aici. Ca o parantezǎ, la Buenos Aires autoritǎţile vremii i-au oferit lui Thays posibilitatea de a-şi pune în operǎ mǎestria sa de arhitect peisagist, splendida Piaţǎ a Congresului dotatǎ cu grup statuar şi luciu de apă fiind una dintre remarcabilele sale lucrǎri (Vezi galeria foto Buenos Aires).

Toate suprafeţele verzi din parcul San Martin sunt irigate printr-un complex sistem de ţevi subterane, sistem fǎrǎ de care vegetaţia n-ar avea nici o şansǎ de supravieţuire într-o zonǎ aridǎ precum Mendoza.

Umiditatea redusă a aerului (30%) are totuşi o influenţǎ pozitivǎ asupra senzaţiei de confort termic, în sensul cǎ un 35 de gr. la umbrǎ în termometre, care la noi literalmente te alungǎ de pe terase în interior, la adǎpostul aerului condiţionat, la Mendoza nu l-am resimţit ca fiind mai mult de 26-27 de gr., motiv pentru care servirea prânzului pe terasǎ la o asemenea temperaturǎ a fost o experienţǎ cât se poate de plǎcutǎ.

Aşa dupǎ cum se poate constata de pe hartǎ, parcul include şi un stadion. Stadionul Municipal, cǎci despre el este vorba (utilizat la CM de fotbal, gǎzduite de Argentina în 1978), are o particularitate: este construit sub cota zero a solului, locul ales aflându-se oricum într-o micǎ depresiune naturalǎ. Ideea acestei soluţii tehnice inedite a venit din respectul edililor pentru mediul înconjurǎtor, totul în ideea de a nu genera obişnuitul rambleu care ar fi deranjat ochii privitorului, neîncadrându-se în tipicul geografic al zonei. De altfel, datoritǎ felului în care a fost construit, stadionul nu poate fi remarcat decât din apropiere, stâlpii pentru nocturnǎ fiind şi ei destul de puţin proeminenţi.

Materiale (text, foto şi video) realizate de Sorin Arădean