Târgu Ocna, calificat de călătorul suedez Erasmus Heinrich Scheider de Weismantel, care a trecut prin zonă pe la 1713, drept "târg prosper", dominând economic și cultural întreaga zonă, chiar și reședința de județ Bacău, mai bine de patru veacuri, a fost primul și singurul centru de exploatare a sării din Moldova, loc de unde timp de câteva secole s-a exportat "aurul alb" atât în țări europene vestice, dar și în Asia și Africa. În zona orașului a fost pusă în funcțiune, în 1864, prima sondă de foraj mecanic din România și a treia din lume, precum și primul funicular din țară, conceput în 1885 de inginerul Anghel Saligny pentru transportarea sării.
Oamenii locului se mândresc și cu existența câtorva instituții printre cele mai vechi din Moldova și astăzi funcționale: spitalul deschis în 1828, clădirile fostei cazarme finalizate în 1836, școlile publice (1845), primăria (1846), penitenciarul (1856), unitățile de pompieri (1850) și frumoasa gară, concepută de inginerul Anghel Saligny și dată în folosința călătorilor pe linia ferată Adjud — Ciceu în 1884.
Orașul deține și cele mai multe biserici raportat la numărul de locuitori. Sunt ridicate 27 de așezăminte religioase la cei aproape 11.000 de locuitori, cele mai multe având peste o sută de ani vechime. Este, de asemenea, singura localitate din țară care are biserici situate la trei niveluri de altitudine: 21 de biserici la cota centrului orașului, una la 240 de metri adâncime în mina de sare și alte cinci, la 560-600 metri altitudine, situate pe Muntele Măgura și Vârful Titirezu ce străjuiesc orașul.
Cea mai veche din oraș este biserica ce poartă hramul "Cuvioasa Paraschiva", care, ulterior, a primit și denumirea de Biserica Domnească, ce a fost construită în 1725 din bârne pe malul drept al pârâului Vâlcica pentru șavgăi...
Dar cea mai impozantă este biserica-cetate "Buna Vestire", începută în 1694 cu finanțare făcută de marele logofăt Ion Buhuș și din partea unui târgoveț bogat din zonă, Pavăl, care aveau, potrivit documentelor vremii, mai multe mori pe apa Slănicului, și finalizată în 1763 — după două încercări de a o distruge din partea tătarilor în 1717 și, respectiv, turci în 1737 — de marele logofăt Radu Racoviță. Acesta apare ținând în mână macheta bisericii, împreună cu familia sa, într-o pictură votivă datând din epocă realizată de zugravul Mihail Paninopol pe peretele vestic al pronaosului, deasupra ușii dinspre pridvor.
Situată într-un cadru pitoresc, pe o terasă de gresie ce domină malul stâng al râului Trotuș, având o incintă fortificată cu ziduri groase și cu înălțimea de aproape șase metri, fostă mănăstire până în secolul XX, edificiul impresionează și astăzi prin arhitectură și interioarele sale, fiind, după cu susține preotul paroh Vasile Panțâru, "un monument reprezentativ pentru barocul târziu moldovenesc". Pe lângă catapeteasma sculptată în lemn, comandată de Ilinca Racoviță pe la 1777, lucrare a cărei frumusețe a atras atenția cercetătorilor în domeniul artei bisericești, se mai află stranele, baldachinul și câteva obiecte de cult.
Păstrarea între cele 53 de volume de carte veche din bogatul fond, din care cea mai mare parte a fost preluat la finele veacului al XIX-lea de Biblioteca Academiei, a unor exemplare în limba greacă din anii 1754-1755 confirmă existența unei școli în mănăstire, dar și tumultoasa sa istorie în acele vremuri.
Mănăstirea-cetate a trecut, de-a lungul timpului, și prin alte încercări dramatice. În iulie 1821, un detașament de eteriști condus de Iordache Olimpiotul și Ion Farmache ocupă lăcașul de cult, dar iminența unui puternic atac turcesc îi determină să se retragă spre Mănăstirea Secu. În urma lor pătrund turcii care pradă orașul și devastează lăcașul de cult. În 1864 la puțină vreme de la secularizarea averilor mănăstirești, edificiul și clădirile monastice dinprejurul ei erau să devină cazarmă pentru ostașii care asigurau paza deținuților. Dar stăruințele unor persoane influente, între care și ale importantului om politic și patriot Costache Negri, al cărui mormânt se găsește în incinta curții interioare, au îndepărtat pericolul acestui proiect. Însă, în timpul Primului Război Mondial, casele egumenești au servit drept depozit pentru provizii și muniții, scăpând ca prin minune de bombardamentele inamice.
Astăzi, mănăstirea este loc de pelerinaj pentru enoriași, dar și pentru turiști la fel ca Mănăstirea "Măgura Ocnei", situată pe muntele cu același nume, pe un vârf de peste 600 metri înălțime. Lăcașul a fost menționat, ca un schit, în 1665, devenit în 1757 metoc al Epitropiei generale a Caselor Spitalelor, fapt ce explică apariția, în pomelnicul acestei "sihăstrii", ca prim ctitor al așezământului monahal, a numelui "Constantin Racoviță voievod".
O altă atracție ecleziastică este biserica ortodoxă "Sfânta Varvara", impresionantă atât prin arhitectura originală a acesteia, cât și prin poziționarea sa într-o imensă salină.
La nivelul etajului IX al exploatării, în sectorul denumit Pilon, situat la 240 de metri adâncime, lăcașul de cult ortodox, în care pot lua parte la ceremonii mai bine de 500 de persoane, a fost ctitorit în sare de mineri, între lunile aprilie și octombrie 1992. O catapeteasmă din lemn cu 24 de icoane a fost amplasată între două iconostase, din dreapta și din stânga altarului, făcute tot din sare, la fel ca și policandrul central pentru iluminarea incintei, chinoavele, aplicele și alte obiecte de cult.
Biserica a fost amenajată la intrarea în "uzina de sănătate" în care se tratează diverse afecțiuni ale căilor respiratorii și care constituie un atractiv punct turistic unde se practică diverse sporturi precum volei, popice, baschet, tenis de masă și chiar minifotbal sau aeromodelism.
Prima bază de tratament și turistică a fost înființată în mina Pilot, în 1974, la 130 de metri adâncime. În preajma acestei locații, în cea mai veche mină, închisă în prezent, deoarece balconul superior prin care intrau turiștii nu mai prezenta siguranță, s-a înregistrat și un record cel puțin în România: reverberațiile ecoului produs de vocea omenească s-au multiplicat la peste două minute de la emiterea sunetului.
"Un tenor de la Cluj, impresionat într-o vizită anterioară de ecoul din ocna veche, a venit însoțit de specialiști în măsurarea sunetelor, constatând o reverberație uluitoare atât ca intensitate, dar și ca durată", spune Aurel Brumă, fost director la Salina de exploatare. Tot în acest spațiu, entuziasmați de ceea ce vedeau prin lumina enigmatică a instalației de neon, precum și de ceea ce auzeau, membrii unui grup de zece jurnaliști germani declarau la unison, în 1990, că Salina Târgu Ocna este "cel mai impresionat loc din România" pe care l-au vizitat.
