Echipa de experţi meteorologi de la Universitatea Colorado a estimat că 15 furtuni tropicale se vor forma în Atlantic în sezonul de anul acesta, care începe în 1 iunie, iar opt dintre ele vor deveni uragane.

Echipa, fondată de Bill Gray, şi-a revizuit estimarea faţă de luna decembrie - 13 furtuni tropicale şi şapte uragane - din cauza evoluţiei condiţiilor propice pentru apariţia acestor fenomene, inclusiv creşterea temperaturii apei la suprafaţă în estul Atlanticului.

Cercetătorii, conduşi în prezent de Phil Klotzbach, afirmaseră în luna decembrie şi că trei dintre cele şapte uragane vor fi puternice, viteza vântului depăşind 178 de kilometri pe oră.

În medie, în sezonul uraganelor se înregistrează aproximativ 10 furtuni tropicale şi şase uragane, dar cercetătorii sunt de părere că Atlanticul se confruntă cu o perioadă de intensificare a furtunilor care a început în 1995 şi care ar putea dura între 25 şi 40 de ani. Anul trecut, s-au format 15 furtuni tropicale, dintre care şase au devenit uragane.

Gray a avertizat recent că încălzirea apei în zona coastelor iberice şi în nord-vestul Africii, cu 0,3 - 0,5 grade Celsius în ultimele luni şi fenomenul La Nina, adică răcirea apelor de suprafaţă ale Oceanului Pacific între cele două tropice, ar putea favoriza formarea uraganelor în următorul sezon.

Sursa: NewsIn