Opt persoane au fost ucise şi 12 rănite miercuri, de un tânăr înarmat care a deschis focul la întâmplare într-un liceu din Tuusula, în sudul Finlandei.

Autorul atacului, un elev în vârstă de 18 ani a murit la spital, după ce a încercat să se sinucidă, imediat după ce a comis atacul. "Pot confirma că a murit din cauza unei leziuni cerebrale. Numărul victimelor a ajuns acum la nouă", a declarat doctorul Eero Hirvensalo. El a spus că nu există riscul ca bilanţul morţilor să crească, pentru că ceilalţi răniţi nu sunt într-o stare gravă.

Un purtător de cuvânt al primăriei a afirmat că tânărul a deschis focul în timpul cursurilor. Elevii şi profesorii au intrat în panică şi au părăsit în grabă clădirea. Victimele sunt cinci băieţi, două fete şi directoarea liceului.

Posturile de televiziune din Finlanda au relatat că elevul care a fost autorul atacului ar fi postat ieri pe net o înregistrare intitulată Masacrul de la liceul Jokela.

Jurnaliştii, care citează surse din poliţie, susţin că liceanul era fascinat de arme şi de violenţă şi că şi-ar fi exprimat în repetate rânduri admiraţia pentru Hitler şi Stalin.