Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Oprişan: Îmi exprim solidaritatea cu cei care au protestat în ultimele zile

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan îşi exprimă solidaritatea cu protestatarii care au manifestat în ultimele zile, precizând, însă, că, pe de altă parte, nu poate fi de acord cu confruntările violente dintre manifestanţi şi jandarmi, la Bucureşti.

Oprişan: Îmi exprim solidaritatea cu cei care au protestat în ultimele zile
Oprişan: Îmi exprim solidaritatea cu cei care au protestat în ultimele zile

"În calitate de vicepreşedinte al PSD, vreau să îmi exprim solidaritatea cu cei care au protestat în Piaţa Universităţii, cu vrâncenii care au manifestat în Piaţa Unirii din municipiul Focşani, dar şi cu românii care au protestat zilele trecute în principalele oraşe din ţară", se arată într-o declaraţie a lui Marian Oprişan, remisă MEDIAFAX.

El consideră că protestele cetăţenilor din ultimele patru zile au fost absolut legitime, ca urmare a faptului că PDL "i-a umilit" pe majoritatea românilor.

"PDL i-a umilit pe toţi bugetarii, cărora le-a tăiat 25% din salarii, dar a umilit şi categorii profesionale întregi. Mă refer aici la medici, pe care i-a trimis să lucreze în străinătate, la profesori, pe care i-a bulversat cu modificările legislative absurde, la mamele cărora PDL le-a tăiat indemnizaţia de creştere a copilului, la pensionarii cărora PDL le-a impozitat pensiile, la revoluţionari, cărora PDL le-a tăiat pensiile şi la multe alte categorii sociale. Tot reformele PDL au dus la închiderea spitalelor, a şcolilor, au generat spaimă pentru ziua de mâine şi o lipsă totală a locurilor de muncă", a mai spus Oprişan.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, "aceste măsuri reprezintă tot atâtea motive pentru care protestul românilor din aceste zile este unul legitim, iar intensitatea acestuia arată exact gradul de nemulţumire al cetăţenilor acestei ţări, în legătură cu aşa zisele reforme impuse de PDL în ultimii doi ani de zile".

"Pe de altă parte, nu pot fi de acord cu confruntările violente dintre manifestanţi şi jandarmii de la Bucureşti. Personal, consider că reacţia forţelor de ordine din Piaţa Universităţii a fost una exagerată, prin violenţă şi provocatoare, prin atitudine. De altfel, se vede clar faptul că provocările din Piaţa Universităţii au avut doar scopul de a crea o imagine falsă oamenilor de bună credinţă veniţi să protesteze paşnic împotriva unui regim pe care nu îl mai suportă şi pe care îl vor plecat de la putere", a mai zis Oprişan. El a adăugat că cere Jandarmeriei Române ca la toate mitingurile de protest din România să acţioneze în spiritul respectului faţă de cetăţeni şi faţă de dreptul constituţional al acestora de a protesta în mod paşnic.

El a mai spus că "prezenţa masivă a forţelor de ordine - un jandarm la patru protestatari - dovedeşte frica actualei puteri faţă de protestele din stradă şi preocuparea acesteia de a se menţine la putere chiar cu preţul unor violenţe nesfârşite".

Oprişan a făcut totodată apel la preşedintele Traian Băsescu şi la partidele din arcul guvernamental - PDL, UDMR şi UNPR - "să accepte un dialog real cu USL pentru a stabili, împreună, calendarul alegerilor anticipate pentru luna martie a acestui an".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro