Sorin Oprescu a subliniat că a găsit deja câteva soluţii, în colaborare cu ONG-urile, fără a folosi bani de la buget, potrivit Mediafax.
"Am vorbit şi cu primarii de sector, la 1 şi la 2 există deja adăposturi, ceilalţi stau cu mâna întinsă, dar vom interveni noi. Construim acum un adăpost pentru 5.000-10.000 de câini. Viaţa în captivitate este scurtă, însă trebuie să îi strângem în cel mai scurt timp, câteva luni, de pe străzi", a declarat primarul Sorin Oprescu, pentru MEDIAFAX.
Primarul Capitalei consideră că această problemă a câinilor comunitari "trebuia rezolvată ieri".
Oprescu a precizat că adopţia acestor câini nu prea funcţionează, pentru că mulţi dintre cei care i-au luat, îi lasă pe lângă bloc, deci sunt tot pe stradă, şi, mai mult, nu îi hrănesc.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională Legea referitoare la câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M