Foştii militari vor acţiona, potrivit lui Oprescu, sub titulatura de "inspectori civici" şi vor avea insigne speciale de identificare. Edilul-şef nu a precizat, însă, dacă aceştia vor lucra voluntar pentru primărie sau vor fi plătiţi pentru activitatea prestată în zilele de iarnă.
Conform unei dispoziţii a primarului general, vor avea prioritate la
deszăpezire arterele de urgenţă 1, mai exact cele pe care circulă
vehiculele RATB şi cele pe care se află obiective sociale şi de interes
public. Arterele de urgenţă 2 sunt cele pe care sunt alte obiective
sociale, neincluse la urgenţă 1.
Dispoziţia prevede că se va acţiona în special după încetarea
fenomenelor meteorologice. În caz de ninsori abundente sau a căror
durată depăşeşte 12 ore, utilajele de deszăpezire vor acţiona pe artere
unde circulă mijloacele RATB, fără a mai aştepta încetarea fenomenelor
meteo.
După încetarea ninsorii, în termen de două ore trebuie degajată zăpada
din refugiile RATB, iar în timp de patru ore, zăpada de pe arterele
din urgenţă 1. După alte patru ore, trebuie curăţate şi arterele de
urgenţă 2. După degajarea artereleor, zăpada şi gheaţa trebuie
transportată în afara oraşului, în termen de opt ore.
Firmele de deszăpezire trebuie să aibă yece utilaje care să acţioneze la
degajarea arterelor, atunci când sunt solicitate, în cazuri de urgenţă,
de Salvare, SMURD, pompieri sau descarcerare.
În caz de polei, măsurile de combatere a acestuia vor trebui aplicate
în cel mult trei ore de la emiterea avertizării meteo.












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed

