Sorin Oprescu a anunţat că Municipalitatea doreşte să iniţieze mai multe programe pentru copii şi pensionari. Este vorba despre o campanie de servicii medicale gratuite pentru pensionari de care vor beneficia cei cu pensii de până la 400 de lei, un program prin care, la ieşirea din maternitate, li se acordă tinerelor mame pachete gratuite pentru nou-născuţi şi un program prin care se acordă produse alimentare copiilor din grădiniţe.
„Încercăm să arătăm că se poate şi că nu există doar soluţia tăierilor şi a austerităţii, mai ales într-un oraş ca Bucureştiul, în care economia merge bine. (...) Iar dacă în oraşul nostru se poate, trebuie să dăm un exemplu tuturor din această ţară că putem face în acelaşi timp şi protecţie socială şi investiţii, dacă prevenim risipa şi dacă suntem atenţi”, a precizat Sorin Oprescu.
Primarul General a susţinut că investiţiile trebuie continuate, dar că autorităţile publice nu pot fi nepăsătoare la drama pensionarilor şi a tinerilor familii afectate de criză. Sorin Oprescu a dat asigurări că, în limita posibilităţilor, va încerca să vină în ajutorul lor printr-o serie de măsuri de protecţie şi asistenţă socială.
„Nu vom taia investiţiile, şi nu voi fi de acord să se taie la investiţii. Dimpotrivă, trebuie să demarăm cât mai multe acţiuni pentru a continua ca Bucureştiul să creeze locuri de muncă, creştere economică şi fonduri în plus la buget”, a declarat Sorin Oprescu. „Totuşi, în această perioadă dificilă, mai importantă decât bordura este susţinerea tinerelor mame sau a pensionarilor sau a familiilor tinere”, a continuat Primarul General. Sorin Oprescu a făcut un apel către consilierii generali să susţină proiectele sociale pe care doreşte să le implementeze.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M