Sorin Oprescu, învins de Mircea Geoană la şefia PSD, a anunţat după rezultatul alegerilor că-şi va respecta promisiunea pe care a făcut-o colegilor săi înainte de congres şi că se va retrage de la PSD Bucureşti.

"Atunci când eu mi-am depus candidatura, am spus foarte clar colegilor, în cazul în care pierd, consider că aşa este moral, iar eu nu am decât o singură moralitate. Mai târziu sau mai devreme am să fac exact ceea ce am spus. De ce sa fac un pas înapoi, eu nu am făcut niciodată pas înapoi. Decizia va fi aceea pe care am anunţat-o colegilor mei", a declarat Oprescu după aflarea rezultatelor.

Senatorul PSD a spus că, după statut, după retragerea sa filiala va fi administrată de următorul în funcţie, Marian Vanghelie. "Aşa e normal în momentul în care eu îmi iau la revedere de la colegii mei, el trece la comandă", a spus el.

Oprescu i-a urat câştigătorului, lui Mircea Geoană, ca lucrurile pe care le-a promis el să se îndeplinească şi a refuzat să comenteze dacă ar fi putut exista aranjamente ale votului.

"Nu am sesizat absolut nimic, dacă a acţionat, a acţionat sistemul de comandă dinainte de congres, e o prezumţie, însă nu poţi să începi să arunci cu o serie de acuzaţii în oameni. Asta e hotărârea lor, eu respect hotărârile oamenilor", a conchis Oprescu.