Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" a prezentat vineri, de la ora 19.00, în Sala Studio, premiera lunii iunie - opereta "Văduva veselă" de Franz Lehár, în regia lui Béres Attila.
Libretul semnat de Leo Stein şi Viktor Léon are la bază comedia "Ataşatul de la ambasadă" de Henri Meilhac.
Din distribuţia spectacolului au făcut parte Simonida Lucescu/Silvia Şohterus, Ştefan Popov, Florin Budnaru/Daniel Madia, Gabriela Daha/Amelia Antoniu, Amelia Antoniu/Raluca Ciocă, Matei Nicolescu/Marius Olteanu, Cătălin Petrescu/Anton Zidaru, Mediana Vlad/Gabriela Tudorache, Bogdan Caragea, Oana Rusu, Eugenia Ilinca, Orest Pîslariu/Răzvan Georgescu, Viorel Ciurdea/Cristian Caraman, Adrian Ştefan şi Ernest Fazekas.
Această producţie face parte din programul Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian intitulat "Opereta deschisă", program ce presupune invitarea unor personalităţi internaţionale pentru realizarea de proiecte şi dezvoltarea relaţiilor pe termen lung cu diverse instituţii din străinătate, pentru promovarea genului operetei.
În decembrie 2007, la invitaţia Ambasadei României în Ungaria, Teatrul
Naţional de Operetă "Ion Dacian" a intreprins un turneu pentru a
celebra Ziua Naţională a României. În Budapesta, s-au pus astfel bazele
unui parteneriat româno-maghiar, între Opereta bucureşteană şi Teatrul
Naţional de Operetă din Budapesta. În martie 2008, o delegaţie a
teatrului maghiar, formată din Kerényi Miklós Gábor, director general,
Béres Attila, regizor artistic şi Lorinczy Gyorgy, manager, a venit la
Bucureşti pentru a discuta eventualele posibilităţi de colaborare.
"Văduva veselă" a avut premiera mondială în 25 decembrie 1905, la Theater
an der Wien, în Austria. Un an mai târziu, Compania lirică "George
Grigoriu" montează lucrarea, care ţine afişul stagiunii de vară, cu
Leonard în rolul lui Danilo, la câteva luni după ce teatrul vienez
făcuse un turneu cu acest spectacol, avându-l dirijor chiar pe Franz
Lehár, în România.










