FORT spune că a avut o bună colaborare cu Berceanu / FOTO: Grup RC

"În ultima jumătate de an, patronatele din transporturi se află într-un dialog permanent cu Ministerul Transporturilor, pentru modificarea legislaţiei şi refacerea actelor normative ce guvernează transporturile rutiere. Acest dialog a fost, de altfel, concretizat prin aparitia ultimelor două acte normative ce se referă la modificarea legii transporturilor şi combaterea fenomenelor de fraudă fiscală (piraterie)" au declarat reprezenatnţii FORT.

Totodată, au mai spus aceştia, pe masa discuţiilor dintre patronate si minister se află şi alte patru proiecte de modificare a unor acte normative ce privesc, pe de o parte, pregătirea profesională din domeniul auto, eliminarea supraîncărcării autovehiculelor de transport şi a circulaţiei cu depăşiri de mase totale maxim autorizate, înfiinţarea organismului unic de control şi, pe de altă parte, apariţia unei singure legi care să guverneze transporturile rutiere, ţinând cont şi de regulamentele europene în vigoare.

"Prin schimbarea ministrului există şanse ca toate aceste modificări legislative să se piardă, iar eforturile depuse în ultimele luni să fie în van. În opinia noastră, orice alt ministru al transporturilor, cu sprijinul secretarilor de stat, trebuie să continue în mod obligatoriu acest proces de normalizare a legislaţiei" mai spun transportatorii.

De asemenea, FORT mai precizează că, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, în actuala formulă în care CNADNR se află în subordinea ministerului, indiferent de numele ministrului transporturilor sau de culoarea politică a acestuia, nu va exista un ritm mai accelerat sau o creştere mai rapidă a numărului de kilometri  de autostradă construiţi.


"Singura soluţie pentru infrastructură este un organism direct în subordinea guvernului, care să aibă o singură atribuţie, aceea a dezvoltarii infrastructurii rutiere, fără amestec în activitatea de control sau de elaborare de acte normative" au afirmat reprezentanţii FORT.