Un grup de experţi ai ONU a considerat luni că 'miile de morţi', civili ucişi la sfârşitul războiului între Sri Lanka şi Tigrii Tamil în 2009, s-ar putea asemăna cu 'crimele de război împotriva umanităţii', informează AFP, citată de Agerpres.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a anunţat că el nu are puterea de a ordona o anchetă internaţională asupra acestor morţi, dar a decis să aibă loc o 'examinare' a acţiunilor umanitare şi de protecţie a civililor de către ONU la sfârşitul războiului din Sri Lanka în 2009.
Conflictul dintre guvern şi rebelii Tigrii Tamil s-a soldat cu înfrângerea acestora din urmă. 'Grupul de experţi a găsit acuzaţii credibile care, dacă se dovedesc, arată că un număr mare de violări grave ale legii umanitare internaţionale şi drepturilor internaţionale au fost comise atât de guvernul Sri Lankăi cât şi de Tigrii Tamil. Unele dintre ele pot fi asimilate crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii', indică raportul, publicat în pofida unor presiuni puternice ale Sri Lankăi şi unor ţări aliate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M