Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Onţanu: Pentru Bucureşti trebuie să existe o singură comandă, ca în armată

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, este de părere că, pentru un oraş unic cum este Bucureştiul, trebuie să existe nu mai multe comenzi, ci una singură, ca în armată, care să asigure un proiect unitar de dezvoltare şi un buget consolidat la nivelul Capitalei, pentru susţinerea acestui proiect.

Neculai Onţanu susţine că Bucureştiul are nevoie de un singur conducător
Neculai Onţanu susţine că Bucureştiul are nevoie de un singur conducător / FOTO: 1235.ro

Onţanu consideră şi că, înaintea unei eventual referendum privind administrarea Capitalei, este necesară "o consultare largă a populaţiei, pe o perioadă de două-trei luni, în problema Legii Capitalei, pentru a da posibilitate specialiştilor în domeniul administraţiei să prezinte pe larg bucureştenilor aspecte concrete legate de funcţionarea optimă a Primăriei Capitalei".

"Este nevoie de o consultare şi dezbatere publică de câteva luni, la care să participe atât cetăţenii, cât şi specialiştii implicaţi în domeniul administraţiei, după care ar fi util chiar şi un Referendum. Abia atunci, în cunoştinţă de cauză şi bine informaţi,  bucureştenii vor putea să voteze la un eventual Referendum, cele două variante simple de DA sau NU. Va cântări enorm evaluarea şi voinţa cetăţenilor", spune edilul Sectorului 2.

Onţanu mai crede că "este esenţial un consens pentru modificările legii alegerilor în administraţiile locale din partea tuturor partidelor politice".

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că juriştii municipalităţii bucureştene vor stabili, într-o săptămână sau două, dacă există temei legal pentru organizarea referendumului privind desfiinţarea sectoarelor. El a precizat că, în cazul în care va fi organizat, referendumul nu va fi legat doar de desfiinţarea sectoarelor, ci va conţine şi întrebări legate de dezvoltarea urbanistică a Capitalei, în condiţiile în care, anul acesta, trebuie finalizat noul Plan Urbanistic General.

Primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şi Cristian Popescu Piedone, i-au solicitat lui Oprescu, la începutul săptămânii, să sprijine organizarea unui referendum prin care bucureştenii să-şi poată exprima opinia în legătură cu desfiinţarea sectoarelor.

Edilul-şef al Capitalei a declarat, marţi, că un referendum pentru menţinerea sau desfiinţarea sectoarelor ar fi util şi că el crede într-un "Bucureşti compact". "Trebuie să fie un singur buget, nu şapte", a mai spus Oprescu, referindu-se la faptul că sectoarele Capitalei, şase la număr, au fiecare câte un buget, iar municipalitatea bucureşteană, un altul.

Subiectul desfiinţării sectoarelor a reintrat în actualitate după ce preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a scris pe blogul său că impunerea unei Legi a Capitalei este absolut necesară şi propune convocarea unui referendum pe această temă, considerând că cei care se opun proiectului sunt "baronii de Bucureşti", precum Andrei Chiliman, primarul sectorului 1.

"Legea Capitalei este un demers politic legitim şi util. Simplifică traseul deciziei administrativ-politice şi reduce birocraţia. Creează premisele unei strategii cu adevărat unitare de dezvoltare a Bucureştiului şi elimină baronizarea care are loc acum la nivelul unora dintre sectoare. Mai mult decât atât, prin propunerea ca membrii Consiliului General să fie aleşi uninominal, redă puterea bucureşteanului", explică Udrea, care punctează că proiectul se află în dezbatere publică tocmai "pentru ca opoziţia sau societatea civilă să se pronunţe, să propună modificări şi să ajungem la o formulă finală mult mai bună".

În opinia Elenei Udrea, exemplul tuturor capitalelor europene arată că Bucureştiul are nevoie de o reformă administrativă şi chiar politică. "Nu putem păstra acest model ceauşist desăvârşit pe vremea lui Adrian Năstase: şase oraşe într-unul singur, fiecare cu aparatul său administrativ. (...) Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fără însă a avea în vedere imaginea de ansamblu. Legea Capitalei susţinută de PDL Bucureşti are rolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucureştiului la nivelul Primarului general", susţine ea.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro