Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

ONG-urile solicită Consiliului European să analizeze cazul stenogramelor în cazul Vîntu

Alianţa pentru Statul de Drept susţine că dezvăluirea de către Parchet în media a discuţiilor telefonice purtate de persoane particulare, fără legătură cu fapta penală, constituie o ilegalitate, aducând atingere dreptului la viaţa privată, precum şi a dreptului la imagine a persoanei.

Mai multe ONG-uri solicită comisarului pentru drepturile omului al CE să analizeze cazul stenogramelor în dosarul Vîntu
Mai multe ONG-uri solicită comisarului pentru drepturile omului al CE să analizeze cazul stenogramelor în dosarul Vîntu / FOTO: razbointrucuvant.ro

Într-un comunicat, Alianţa pentru Statul de Drept (formată din Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International Romania) precizează că astfel de interceptări se arhivează la sediul Parchetului, urmând a fi distruse la soluţionarea definitivă a cauzei, potrivit HotNews.

"Publicarea stenogramelor pune în evidenţă intervenţia inacceptabilă a unor patroni de media în activitatea jurnalistică, afectând libertatea de expresie şi dreptul publicului la informare corectă, ambele garantate de Constitutţie", se arată în comunicat, unde se subliniază că "nu se folosesc drept pretext dosare penale în lucru ori la instanţă pentru ca, prin intermediul lor, să poată fi lovite, pe criterii de moralitate, şi alte persoane".

"A păstra înregistrarea, a face transcrierea, a strecura în spaţiul public discuţiile care reliefează opiniile şi acţiunile politice (chiar imorale fiind) ale unor persoane este exemplul de manual de pervertire politică a instituţiilor statului. Aceste instrumente sunt folosite şi în alte cazuri, fiind afectat principiul libertăţilor constituţionale, indiferent de subiecţii la care se face referire, prin utilizarea abuzivă a pârghiilor de putere", se mai arată în comunicat.

Alianţa pentru Statul de Drept atrage atenţia parlamentarilor şi factorilor de decizie în aprobarea Strategiei naţionale de securitate că publicarea stenogramelor nu poate fi invocată ca argument care să justifice menţinerea campaniilor media ca vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale, fapt care constituie deja o plângere adresată Comisiei de petiţii a Parlamentului European.

"Constatăm că România se află în delicata poziţie de a nu mai respecta criteriile politice de la Copenhaga, constatare bazată pe probele produse chiar de către autorităţile statului şi de inacţiunea instituţiilor care au fost create cu rolul de garant. Solicităm Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei să ia în analiză acest studiu de caz şi să emită un punct de vedere din perspectiva convenţiilor Consiliului, referitor la cenzura presei, proiectul Strategiei naţionale de securitate şi cu privire la funcţionarea instituţiilor judiciare din România", se mai arată în comunicatul de presa.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro