Călin Mihai Stoia va fi judecat pentru trafic de influenţă de magistraţii Tribunalului Cluj, potrivit NewsIn.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, pe data de 28 august 2011, omul de afaceri a lăsat să se creadă, faţă de un denunţător, că are influenţă, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie în cadrul Guvernului României pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei Ioneşti, din judeţul Vâlcea. Banii ar fi provenit din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011.
"Demersul denunţătorului s-a realizat în numele reprezentanţilor unei societăţi comerciale care erau interesaţi în decontarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri comunale efectuate în perioada 2008 – 2009", se arată în comunicatul DNA.
Mai mult, spun procurorii anticorupţie, Stoia i-a comunicat denunţătorului că va interveni doar dacă persoanele care urmau să facă demersuri pe lângă funcţionarii publici vor primi 100.000 de euro, adică 10% din valoarea totală a sumei solicitate.
Cu toate acestea, Primăria comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea nu a primit în anii 2010 şi 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit DNA.
Omul de afaceri Călin Stoia este arestat preventiv, din 11 noiembrie, în dosarul în care este cercetat şi primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu.
Omul de afaceri Călin Stoia, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
PUBLICAT
Miercuri, 21 Decembrie 2011 08:40
ACTUALIZAT
Miercuri, 21 Decembrie 2011 09:20
SURSA
REALITATEA.NET
Omul de afaceri Călin Stoia a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj într-un dosar de trafic de influenţă, separat de cel în care este arestat şi primarul suspendat Sorin Apostu, după ce ar fi cerut bani pentru a interveni la funcţionari din Guvern, pentru a aloca bani din Fondul de rezervă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M