"Sperăm că suntem în această etapă, ceea ce ar însemna că ce-a fost mai rău a trecut şi că ne îndreptăm progresiv spre o situaţie comparabilă cu cea a gripei sezoniere", a explicat consilierul directorului general al OMS, Keiji Fukuda.
Reunirea comitetului compus din experţi care furnizează recomandări OMS ar putea avea loc în ultima săptămână a lunii februarie. Fukuda a subliniat că această etapă de tranziţie nu înseamnă că pandemia, care a cauzat peste 15.000 de decese în 211 ţări din lume, s-ar fi terminat. "Dacă asistăm la un declin general al activităţii gripei, nu este de ajuns pentru ca pandemia să fi ajuns la final", a spus Fukuda.
OMS a constatat apariţia virusului în regiuni în care nu a fost prezent până acum, mai ales în Africa de vest. "Am avut primele probe de transmitere comunitară în Senegal", a spus reprezentantul OMS. La nivel global, însă, "răul a trecut probabil", a spus Fukuda, care a mai subliniat că pandemia nu dispare brusc, ci pe etape. În timpul acestei perioade de tranziţie, anumite ţări ar putea asista la o activitate mai slabă a virusului, însă în altele ar putea exista focare de infecţie.
Numeroase ţări au început să scadă vigilenţa odată cu declinul numărului de contaminări de la începutul iernii şi au renunţat la comenzi importante de vaccin.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M