Magistraţii Curţii de Apel au decis ca Omar Hayssam să fie condamnat la 20 de ani de închisoare, în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak. De asemenea, Curtea a dispus ca cei trei ziarişti să primească, de la familia lui Omar Hayssam, şase milioane de euro despăgubiri, câte două milioane fiecare dintre cei trei - Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.
VEZI AICI: Omar Hayssam în direct, prin telefon, la Realitatea TV: Persoanele care se fac vinovate de răpire se plimbă libere prin România
Ovidiu Ohanesian, unul din jurnaliştii răpiţi în Irak, a declarat că se aştepta la această decizie. "A primit ce i se cuvenea. Din păcate, s-a făcut doar o dreptate parţială. Adevăraţii vinovaţi au scăpat nepedepsiţi", consideră Ohanesian.
"Cu foştii mei colegi nu mai am niciun fel de legătură de foarte multă vreme. Ei au tăcut şi au mers mai departe, aşa cum le-a spus cineva de sus, un bun prieten", a adăugat jurnalistul.
Avocatul lui Omar Hayssam, Ioan Cazacu, a declarat că nu există motivarea acestei sentinţe. "Juridic, o calific ca nelegală, întrucât în dosar nu există probele care să ateste vinovăţia", este de părere avocatul.
Ioan Cazacu a mai spus că ar fi trebuit ca dosarul să fie repus pe rol pentru a se completa probatoriul. "Nu se poate stabili vinovăţia sau nevinovăţia pe baza probelor existente în dosar. Cred că doamna judecător s-a grăbit", a susţinut avocatul lui Omar Hayssam. "Dacă Curtea irakiană îl va achita pe Munaf să vedem cum se va justifica sentinţa de astăzi", a adăugat Cazacu.
Totodată, avocatul a precizat că va face recurs, pentru că nu există probatoriul care să ducă la o asemenea sentinţă.
Printr-o scrisoare, omul de afaceri promitea dezvăluiri incendiare, în schimbul amânării pronunţării în dosarul în care este acuzat de acte de terorism. Judecătorii au hotărât să finalizeze ancheta fără să-l audieze pe sirianul dat în urmărire internaţională, după ce a fugit din ţară în urmă cu un an.
Un alt verdict în cazul jurnaliştilor răpiţi va fi dat la sfârşitul lunii iunie în Irak. Curtea Supremă de Justiţie din Bagdad va hotărî dacă va menţine sentinţa de condamnare la moarte a lui Mohamad Munaf dată de instanţele inferioare.
VEZI AICI: Afacerile controversate ale lui Omar Hayssam
Foto NewsIn
Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare
PUBLICAT
Miercuri, 13 Iunie 2007 11:29
ACTUALIZAT
Miercuri, 13 Iunie 2007 11:29
SURSA
REALITATEA.NET
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M