Doctorul Mohamad Yassin şi soţia sa cer în instanţă anularea actelor
prin care el ar fi vândut două terenuri din Dragomireşti Vale, unul în
Otopeni şi o vilă din Bucureşti către soţii Mahmoud şi Anuţa Banna,
despre care spune că sunt apropiaţi ai lui Hayssam, acuzând faptul
că documentele de vânzare sunt false.
La
rândul lor, soţii Banna cer suspendarea judecăţii în procesul civil din
România până la finalizarea anchetei speciale prin care Parchetul
General din Homs - Siria a pus în mişcare "acţiunea publică" împotriva
pârâţilor Said Al-Omar (notar public), Sulaiman Al-Orfi, Mahmoud
Ezzeldine (mandatat), Samir Omar, Hayssam Omar si Mahmoud Abdul Kader
Al Banna pentru infracţiunea de falsificare a unor cate cu regim
special.
O serie de acte depuse de aceştia la dosarul civil din România, pe 1
iulie anul acesta, arată că, din 6 aprilie 2008, secţia de poliţie
Al-Hamedieh cercetează posibila falsificare a unor documente.
Mohamad Yassin cere instanţei din România ca, până la judecarea
dosarului în care solicită anularea acelor acte de vânzare, să
instituie sechestru pe cele trei terenuri şi pe vila din Bucureşti.
Potrivit unor documente depuse la dosarul din România, aflat pe rolul
Judecătoriei Sectorului 3, Yassin a obţinut, fie prin donaţie fie prin
cumpărare, cele trei terenuri de la Mihai Nasture, cumnatul lui Omar
Hayssam, iar vila de la soţii Adela şi Omar Hayssam.
"În urma verificărilor pe care le-am întreprins, a rezultat că Banna
Mahmoud ar fi cumpărat de la subsemnaţii toate cele patru imobile prin
două contracte de vânzare-cumpărare autentificate de un notar din
municipiul Bacău, la încheierea cărora noi am fi fost reprezentaţi de
un anume Mahmoud Izddin (cetăţean sirian, nu cunoaşte limba română) în
baza unei procuri pe care i le-am fi acordat acestuia din urma din data
de 28.12.2006", arată Yassin şi soţia sa în acţiunea prin care cere
anularea actelor de vânzare.
Pe de altă parte, o expertiză dispusă în dosarul penal din Siria şi
ataşată la dosarul în care Yassin cere sechestru pe cele trei terenuri
şi vila din Bucureşti arată că semnătura doctorului Mohamad Yassin pe
procura din 2006 este reală şi nu falsificată, aşa cum susţine acesta.
Potrivit actelor depuse la dosarul din România, doctorul Yassin ar fi
încasat de la Mahmoud Banna 310.000 lei pentru vila din Bucureşti, iar
pentru cele trei terenuri ar fi încasat în total 520.000 lei.
Omar Hayssam, anchetat în Siria după ce şi-a recuperat o parte din averea din România
Marti, 16 Septembrie 2008 11:59
Ultimul update: 16 Septembrie 2008 11:59
Ultimul update: 16 Septembrie 2008 11:59
| Vot: |
0
|
1142 vizualizari, 1 comentarii, 0 voturi
Taguri: Dragomireşti Vale, Hayssam Omar, Mahmoud Izddin, Otopeni, Samir Omar,
Taguri: Dragomireşti Vale, Hayssam Omar, Mahmoud Izddin, Otopeni, Samir Omar,
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Declaraţii şocante! Omar Hayssam susţine că s-a întâlnit cu Traian Băsescu în timpul crizei răpirii jurnaliştilor
Joi, 18 Septembrie 2008 18:10 - Judecarea dosarului fugii lui Omar Hayssam, suspendată
Miercuri, 21 Mai 2008 10:53 - Armatorul inculpat în dosarul fugii lui Omar Hayssam are interdicţie de a părăsi România
Joi, 21 Februarie 2008 16:17 - Avocatul lui Omar Hayssam solicită desecretizarea corespondenţei cu Administaţia Prezidenţială
Sambata, 12 Ianuarie 2008 18:10
Comentariile cititorilor
1. Silviu
Miercuri, 01 Octombrie 2008 23:56
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Reprezentanţii CSM şi AMR i-au cerut lui Predoiu să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare
Joi, 09 Iulie 2009 20:46Reprezentanţii CSM şi ai AMR i-au cerut ministrului Justiţiei să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare, arătându-se nemulţumiţi de faptul că ar putea avea un salariu cât al unui vatman.
Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţiile privind trimiterea dosarului lui Mitrea la CCR
Joi, 09 Iulie 2009 20:34Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas, joi, în pronunţare pe excepţiile de neconstituţionalitate invocate în dosarul în care Miton Mitrea este judecat pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu lucrările făcute...
Predoiu şi şeful CSM vor medierea conflictului din justiţie, de către preşedinte
Joi, 09 Iulie 2009 20:06Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat astăzi la şedinţa CSM, că, dacă nu va înceta conflictul din justiţie, va cere medierea preşedintelui, la rândul său şeful CSM, Virgil Andreieş, anunţând că solicită...
Magistraţii din 94 de instanţe din ţară au protestat astăzi
Joi, 09 Iulie 2009 18:43Preşedintele CSM, Virgil Andrieş, a declarat, în şedinţa CSM, că magistraţii din 94 de instanţe din ţară au suspendat, în această dimineaţă, activitatea pentru câteva ore, în semn de protest pentru lipsa fondurilor din...
Raportul pe justiţie pentru România va fi prezentat de Comisia Europeană la 22 iulie
Joi, 09 Iulie 2009 18:36Comisia Europeană va prezenta la 22 iulie raportul privind evaluarea implementării mecanismului de cooperare şi verificare a justiţiei şi luptei anticorupţie din România, a declarat joi pentru NewsIn Mark Gray, purtător de...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Judecătorii din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, astăzi, între orele 9:00 şi 12:00 (4865)
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (1832)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (1638)
- Mihai Bucurenciu, urmărit internaţional în dosarul "Portbagajul", a fost reţinut (1539)
- ANI s-a autosesizat în privinţa averii lui Radu Mazăre (1494)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (3.96/5)
- Mihai Bucurenciu, urmărit internaţional în dosarul "Portbagajul", a fost reţinut (3.76/5)
- Personalul auxiliar de la Tribunalul Bucureşti a protestat, astăzi, în intervalul 12.00-14.00 (3.76/5)
- Procurorii DIICOT afirmă că nu mai au bani pentru activitatea lor (3.72/5)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (3.68/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Judecătorii din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, astăzi, între orele 9:00 şi 12:00 (227)
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (44)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (37)
- ANI s-a autosesizat în privinţa averii lui Radu Mazăre (26)
- Cătălin Predoiu: Fac un apel la magistraţii să nu blocheze instanţele. Nu am în vedere o eventuală demisie (21)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO
- Proprietarul terenului pe care se va construi noul parc de distracţii de la Snagov este învăluit în mister
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale
- Fetiţa căzută în puţul de la Vâlcelele a murit. Trupul copilei a fost scos la suprafaţă
- Mailat a fost condamnat în apel la închisoare pe viaţă
- Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: De ce bat clopotele, Abramburica?
- Cristian Teodorescu: Favoritul Licuriciului pentru România ne ştie din familie
- Cătălin Tolontan: Un pas mic pentru sport, un pas mare pentru adevăr
- Mircea Dinescu: O pană liberală
- Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă
- Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3986 USD
| 1 EUR | 4.2152 RON |
| 1 USD | 3.0138 RON |
| 1 GBP | 4.8866 RON |
| 1 CHF | 2.7858 RON |
| 100 HUF | 1.5305 RON |
| 100 JPY | 3.2349 RON |
| 1 BGN | 2.1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
