Dacă Omar Hayssam va fi localizat în Siria, ţara sa de origine, autorităţile române nu vor avea posibilitatea să ceară extrădarea lui. Potrivit Convenţiei de asistenţă juridică dintre România şi Siria, persoanele care au cetăţenia uneia dintre cele două ţări părţi ale convenţiei nu pot fi extrădate.

Convenţia a fost semnată la 5 Martie 1979 şi de atunci nu a fost modificată. Potrivit articolului 30 din Convenţie, nu pot fi supuse procedurilor de extrădare persoanele care au cetăţenia ţării căreia i se solicită extrădarea, persoanele care au domiciliul stabil în acea ţară sau care au obţinut azil.

Potrivit Ministerului de Justiţie, aproape niciuna din ţările arabe nu are convenţie de extrădare cu România şi, până în prezent, niciun cetăţean arab nu a fost predat autorităţilor române pentru a fi judecat sau pentru a efectua o pedeapsă primită în ţara noastră.