Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Om de afaceri din Oradea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală de 22 de milioane de euro

Procurorii anticorupţie au trimis în judecată un om de afaceri din Oradea, precum şi mai mulţi administratori de firmă, sub acuzaţia că au constituit un grup infracţional organizat, care a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 22 de milioane de euro, prin evaziune fiscală, informează DNA.

Om de afaceri din Oradea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală de 22 de milioane de euro
Om de afaceri din Oradea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală de 22 de milioane de euro / FOTO: aradon.ro

Ion Govoreanu, administrator de facto al mai multor societăţi comerciale, va fi judecat pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor. În acelaşi dosar va fi judecat şi fiul acestuia, Sorin Mihai Măgureanu, precum şi Viorel Claudius Ducica, administratori de facto ai mai multor societăţi comerciale, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Totodată, au fost trimişi în judecată şi Emil Gavril Pop, asociat şi administrator legal la SC Conselis SRL, SC Rice Star Fashion SRL şi SC Calton SRL, şi Constantin Mitu, asociat şi administrator legal al SC General Crişana Import Export SRL, SC General Oil Expres SRL (actuala SC Mitvest Product SRL), SC Total Fuel SRL şi SC Mitcon Expert SRL, pentru aderare la un grup infracţional organizat şi evaziune fiscală în formă continuată (două fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, în perioada 2008 - 2010, în judeţul Bihor a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în principal pe raza oraşului Oradea, în scopul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală. Anchetatorii susţin că, în cadrul grupării infracţionale iniţiate şi coordonate de Ion Govoreanu, împreună cu Sorin Mihai Măgurean şi Viorel Claudius Ducica, a existat o disciplină internă, o ierahizare şi specializare pe domenii de activitate a membrilor grupării, aceştia având roluri şi sarcini prestabilite în vederea realizării activităţilor infracţionale propuse.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.

Pe 1 iulie 2011, Govoreanu, Măgureanu şi Ducica au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, însă la sfârşitul lunii, Curtea de Apel Oradea a decis că aceştia pot fi cercetaţi în libertate.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro