Clubul francez Olympique Lyon doreşte să transfere, din iarnă, mai mulţi jucători, printre care se află şi atacantul francez al lui Juventus, David Trezeguet, informează L'Equipe.

Preşedintele lui Lyon, Jean Michel Aulas, a confirmat în cadrul unei emisiuni la postul francez TF1 că se gândeşte să-l transfere pe David Trezeguet, dacă Nilmar nu se va întoarce la Lyon. "Aştept să văd ce se va întâmpla cu Nilmar, iar pista Trezeguet a fost reactivată", a spus Aulas despre atacantul francez, pe care l-a urmărit şi în partida amicală de miercuri, dintre Franţa şi Grecia.

Atacantul Nilmar Honorato da Silva, născut la 14 iulie 1984, în Brazilia, a fost trimis de către Lyon în ţara sa natală, să joace la Corinthians, pentru că formaţia franceză nu mai avea locuri în lot pentru jucătorii extra-comunitari. În cele din urmă, brazilianul a fost cumpărat de de Corinthians, dar actualul său club nu a plătit toată suma de transfer, ceea ce ar putea duce la reîntoarcerea lui la liderul Franţei.

Lyon se confruntă cu lipsa lui Fred şi Benzema, care sunt accidentaţi. Pe lângă Trezeguet, pe lista lui Lyon se mai află Cavenaghi şi Huntelaar.