Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Oltenii se răzgândiră

Oltenii uimesc din nou. Dacă până mai ieri Silvian Cristescu şi Gheorghiţă Geolgău îşi dăduseră demisia de la Universitatea, mai nou cei doi au revenit la clubul din Bănie. Patronul Adrian Mititelu nu le-a aprobat demisia şi astfel ei rămân cel puţin până la vară la Craiova.

Preşedintele clubului oltean, Gheorghiţă Geolgău şi vicepreşedintele, Silvian Cristescu au dorit ca prin demersul lor să-l determine pe antrenorul oltenilor, Ştefan Stoica, să plece.

“Mi-am dat demisia, de fapt am avut o discuţie cu patronul în care mi-am spus nemulţumirile mele şi patronul nu mi-a aprobat demisia”, a explicat Cristescu.

Antrenorul Ştiinţei, Ştefan Stoica, nu a părut interesat de iniţiativa celor doi.

“Nu şi-au dat domnule de nicio demisie. Sau probabil că şi-au dat dar nu le-a acceptat patronul”, a spus tehnicianul celor din Bănie.

Craiova ocupă momentan locul 14 în Liga I, cu 28 de puncte, două mai mult decât Ceahlăul, prima echipă de sub linie.
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro