Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Sebastian Lăzăroiu "recidivează într-un mod nepermis", referindu-se la declaraţiilerecente ale ministrului Muncii, că şi-ar oficializa intrarea în politică, dar nu într-un "PDL aşa cum este el acum".
"Sebastian Lăzăroiu recidivează într-un mod nepermis, molipsindu-se de boala aceasta a unora care ajung pe funcţii înalte pe seama PDL şi, pe urmă, într-un mod totalmente condamnabil, îşi cultivă propria imagine. Este un gest reprobabil pe care eu îl condamn şi de care mă delimitez", a spus Oltean, citat de Mediafax.
"Îi face plăcere să se numească ministrul Muncii, dar este ministrul Muncii în Guvernul Boc, iar Guvernul Boc este format în marea majoritate din membri PDL. Nu i-a cerut nimeni să se înscrie în PDL, dar nici nu putem permite ca domnia sa să facă afirmaţii iresponsabile", a spus Oltean.
El a explicat că, în şedinţa de luni, Biroul Permanent va analiza afirmaţiile lui Sebastian Lăzăroiu la adresa PDL.
"Vreau să mai spun un lucru şi pe acesta trebuie să-l reţină domnul Lăzăroiu, că nu a ajuns ministru în temeiul calităţilor domniei sale excepţionale. A ajuns ministru că l-a propus PDL", a spus Oltean, menţionând că lui Lăzăroiu îi lipsesc "calităţi politice".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M