"Noi am militat până în ultima clipă pentru un Parlament unicameral. Din nefericire, soluţionarea depinde de revizuirea Constituţiei, unde ştim cu toţii că e nevoie de un cvorum de două treimi, imposibil de obţinut de către actuala majoritate, întrucât Opoziţia respinge în mod categoric modificarea Constituţiei în forma şi în modul propus de către PDL. De aceea, acest obiectiv are minime şanse de rezolvare", explică Ioan Oltean la RFI, după ce luni Traian Băsescu a afirmat că nu este de acord cu varianta coaliţiei de reducere a numărului de parlamentari la 388 şi că varianta USL, care vizează 300 de parlamentari este cinstită şi ar trebui să fie susţinută de politicienii PDL care sunt oneşti.
Ioan Oltean consideră că "nemulţumirea preşedintelui este absolut motivată". "Reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost şi încă mai este un obiectiv al PDL. Din păcate, în discuţiile din coaliţie, această propunere nu a fost agreată, nici UDMR-ul, nici minorităţile naţionale nu au dorit ca numărul de parlamentari să fie diminuat atât de mult", a arătat el.
El a apreciat că rămâne oarecum deschisă şi tema care vizează reducerea la 300 a numărului de parlamentari. În consecinţă, lucrurile nu sunt adjudecate la această oră, ele pot fi redeschise şi puse în atenţia membrilor actualei coaliţii majoritare".
Ioan Oltean declară ferm că "Partidul Democrat Liberal nu renunţă la Parlamentul unicameral. Este un obiectiv de-al nostru pentru care o să milităm şi acum şi în viitorul Parlament, dacă resursele proprii nu ne vor putea ajuta să ne realizăm acest obiectiv în această sesiune parlamentară". "Nu numai USL-ul are o propunere legislativă ce vizează reducerea numărului de parlamentari, ci şi PDL. Nu trebuie neapărat să mergem pe propunerea USL-ului, putem merge pe propria noastră propunere. Deocamdată, această propunere nu a intrat în dezbatere. În momentul în care va intra în dezbatere, nu este exclus ca PDL să o susţină. Noi nu ne-am pronunţat asupra acestei chestiuni în mod definitiv", conchide Ioan Oltean.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M