"Agenţii Postului de Poliţie Tufeni au sesizat I.P.J.Olt despre faptul că, în faţa târgului săptămânal, pe fondul unui conflict spontan, mai mulţi tineri din localitate au agresat verbal doi cetăţeni care coborâseră dintr-un autoturism marca Hummer. Unul dintre cei doi cetăţeni a luat din autoturism o armă de vânătoare şi a executat un foc în plan vertical, după care au părăsit locul faptei. După puţin timp, cei doi au revenit la faţa locului şi unul dintre ei a tras focuri de armă într-o baracă în care se aflau tinerii care îi agresaseră", se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
În urma incidentului, tinerii au fost răniţi uşor. Cei patru tineri - C.Adrian, de 19 ani, D.Nicuşor, de 24 ani, C.Florinel, de 21 ani, şi A.Marin, de 25 ani - toţi din comuna Tufeni, au fost internaţi la Spitalul Judeţean din Slatina.
IPJ Olt a desemnat o echipă operativă complexă pentru a-i identifica pe agresori şi pentru a stabili împrejurările producerii acestui incident. Putătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul Claudia Radu, a declarat corespondentului NewsIn că victimele susţin că nu-i cunosc pe cei doi agresori.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M