Olguţa Vasilescu a replicat, astfel, afirmaţiilor lui Traian Băsescu care s-a declarat dispus să nominalizeze un premier susţinut de PSD şi PNL dacă aceste partide îşi arată dorinţa de continua procesul de reformare instituţională a statului român.
"PSD va veni la guvernare să schimbe, nu să continue drumul început de preşedintele Traian Băsescu prin intermediul Guvernului Boc. Băsescu ne spune că trebuie accelerată reforma aşa cum o vede domnia sa, în condiţiile în care a văzut toată populaţia României ce înseamnă această reformă", a declarat Vasilescu.
Senatorul PSD a precizat că, în toamnă, social-democraţii vor veni cu programul de guvernare care se doreşte o alternativă la maniera în care este condusă actualemente România.
"Noi suntem aproape gata cu progamul de guvernare care va fi definitivat cât de curând de către departamentele PSD. S-a lucrat toată vara la el, probabil după moţiunea de cenzură, în luna octombrie, îl vom prezenta public. Ne pregătim să devenim o alternativă la guvernare, nu ne este frică la guveranre, dar nici nu putem accepta să continuăm reforma lui Traian Băsescu aşa cum o înţelege el prin tăieri de pensii, de salarii", a explicat Lia Olguţa Vasilescu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M