Corundul se află la 70 de kilometri de Miercurea Ciuc. E un sat liniştit încât ai impresia că toată lumea a plecat de acasă cu cine ştie ce treabă. Ne-am luat inima în dinţi şi am păşit într-una din curţi. L-am găsit acolo pe Ianoş. Aplecat asupra roţii de olărit, aşa cum se ştie de o viaţă.
Cu răbdare, Ianoş ne-a dezvăluit tainele meseriei lui, care pare uşoară, dar pe care nu o poţi face fără dăruire dacă vrei să transformi un boţ de pământ într-o mică minune.
La câteva case mai încolo, într-un alt atelier l-am cunoscut pe Matei. E tânăr şi ar fi putut să plece în lumea largă. A preferat însă să rămână la Corund şi să facă ce a învăţat mai bine de la ai săi, adică oale din lut.
Pasiunea olarilor din Corund ne-a mânat şi pe noi să ne încercăm talentul.
De la olari am aflat că după ce lutul ia formă, vasele sunt arse în cuptoare şi abia apoi vine vremea să fie pictate. Olarii din Corund folosesc pentru vasele numai vopsea pregătită în atelier. Culorile lor preferate sunt albastru, negru, galben şi roşu.
Acum, în timpul iernii, olarii muncesc în atelierele lor cât e ziua de
lungă, pentru ca mai apoi la venirea verii meşterii să plece cu marfa
în toate colţurile ţării.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M