Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Olandezii "plantează" terenuri de golf în Oceanul Indian - FOTO

O firmă de arhitectură specializată în proiecte acvatice, Dutch Docklands, va construi în Maldive un complex care, pe termen lung, poate reprezenta chiar şi o soluţie pentru ameninţarea schimbărilor de climă din zonă.

Olandezii
Olandezii / FOTO: Dutch Docklands
Olandezii
Olandezii / FOTO: Dutch Docklands
Olandezii
Olandezii / FOTO: Dutch Docklands

Potrivit CNN, proiectul va costa 500 de milioane de dolari, iar complexul va include un circuit plutitor de golf. Proiectat de Troon Golf, acesta va include 27 de găuri, pe trei insule legate între ele prin tunele subacvatice.

Aceste insulele vor fi construite în altă parte, iar apoi vor fi fixate în Oceanul Indian. După această operaţiune se va monta gazonul şi vor fi plantaţi copacii.

Complexul va include 200 de vile, 45 de insule private şi un centru de conservare şi va fi situat la cinci minute de Aeroportul Internaţional Male, distanţa urmând să fie parcursă cu bărci de mare viteză.

Proiectul a fost deja aprobat de guvernul din Maldive, pentru care lupta contra schimbărilor climatice este prioritară. În Maldive, peste 80 la sută din cele 1190 de insule din recifuri de coral nu au mai mult de un metru peste nivelul mării, astfel că lupta contra schimbărilor climatice este prioritară pentru Guvern. Cum nivelul mării atinge niveluri periculoase, o soluţie ar fi construirea unor ziduri de apărare, aşa cum s-a întâmplat cu capitala Male. O altă variantă ar fi cumpărarea de teren de la alte ţări şi mutarea populaţiei. A treia o reprezintă insulele plutitoare, variantă care presupune însă risc de poluare. Cei de la Dutch Docklands au însă o soluţie.

"I-am spus preşedintelui din Maldive că putem transforma zona dintr-una de refugiaţi climatici, într-una de inovaţie climatică", a explicat Paul van de Camp, unul dintre directorii Dutch Docklands. "Vom construi şi susţine acest proiect într-un mod care protejează meciul. Va fi un proiect verde într-o zonă maritimă protejată", a continuat el.

Pesticidele vor fi colectate prin jgheaburi de beton şi vor fi reciclate în "lacuri dulci", pentru a evita afectarea recifurilor de corali. Apoi, apa colectată va fi folosită pentru irigarea terenurilor de golf.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro