Olanda nu a convins şi a încheiat la egalitate 1 la 1, meciul amical cu Anglia. Astfel că, la finalul jocului fanii batavi l-au cerut la echipă pe Ruud Van Nistelrooy. În schimb celelalte adversare ale României au dezamăgit. Bulgaria a pierdut, 1-3, în Slovacia, iar Belarus a cedat, 1-2 în Estonia.

Antrenorul Angliei, Steve MacClaren avea nevoie de un rezultat bun pe Amsterdam ArenA dupa ce a fost atacat de întreaga presa britanică. Însă elevii lui Van Basten au inceput mai bine. Arjen Robben si Denny Landzaat au incercat poarta engleza, însă Paul Robinson nu a avut probleme. Contrar cursului jocului, oaspetii au deschis scorul în minutul 37 prin Rooney, jucător care nu mai înscrisese de un an pentru naţională. Olanda a scăpat de ruşine în minutul 86. Rooben a scăpat de apărarea engleza si i-a pasat decisiv lui Van der Vaart, care a restabilit egalitatea. Anglia putea cîştiga meciul in ultimele minute, dar şutul puternic a lui Gerrard a fost blocat, iar scorul final a rămas 1 la 1.


Condusă cu 3-0 în Slovacia, Bulgaria a reuşit golul de onoare abia în minutul 79. Belarus a cedat în Estonia, 1-2. Marea surpriză a amicalelor a fost egalul smuls de Turcia în Italia în care Matterazzi a înscris pentru turci. La Basel, Brazilia lui Dunga a dsipus de Elveţia cu 2-1 prin golurile lui Luisao şi Kaka, în timp ce Franţa a învins campioana europeană Grecia cu 1-0, gol Thierry Henry.