Heerenveen se ţine scai de granzii Olandei, Ajax, PSV şi Feyenoord. Heerenveen a obţinut a opta victorie a sezonului, 4-2 cu Groningen, şi este pe locul 4 în campionat.
Heerenveen s-a apropiat de PSV Eindhoven şi Feyenoord Rotterdam, după ce a învins pe teren propriu pe Groningen într-un meci în care toate cele şase goluri s-au marcat în prima repriză. Heerenveen a condus cu 2-0, însă oaspeţii de la Groningen au egalat în doar cinci minute, prin golurile reuşite de norvegianul Nevland.
Heerenveen, echipa cu cel mai bun atac pe teren propriu, a închis însă conturile până la pauză. Michael Bradley, de două ori, a stabilit scorul final, 4-2, iar Heerenveen este pe locul patru, la cinci puncte de liderul Ajax.
Olanda: Heerenveen - Groningen 4-2
PUBLICAT
Luni, 10 Decembrie 2007 19:48
ACTUALIZAT
Luni, 10 Decembrie 2007 19:48
SURSA
Realitatea TV
Fotbal internaţional







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M