"Mutu a şi provocat într-un fel scandalul dintre el şi suporteri, dar sperăm să aibă parte de surprize, deşi el se aşteaptă să câştige mâine", a spus Ogăraru.
Declaraţia stelistului vine ca urmare a afirmaţiilor lui Mutu, care a precizat că se aşteaptă la o atmosferă ostilă în Ghencea. "Probabil mă vor fluiera şi înjura tot meciul. Nu voi fi afectat chiar deloc, ci dimpotrivă, voi fi motivat şi mai mult. Sper să batem Steaua şi nă ne calificăm, restul chiar nu mă mai interesează", a fost de părere decarul echipei naţionale într-o declaraţie postată pe site-ul său personal.
George Ogăraru a făcut un apel la suporterii Stelei pentru ca aceştia să revină alături de echipă şi să o încurajeze în disputa cu Fiorentina, ultima din anul 2008. "E un meci dificil pentru că avem mulţi indisponibili. De aceea avem nevoie de suportul publicului şi sper să lase deoparte răfuielile personale cu domnul Becali sau Adi Mutu şi să fie alături de noi în încercarea de a ne califica în primăvara europeană", a afirmat acesta, care va afla în această dimineaţă dacă poate juca sau nu.
Fundaşul împrumutat până la vară de la Ajax a vorbit şi despre rezultatele echipelor româneşti în Liga Campionilor, care nu au reuşit niciodată să treacă de faza grupelor. "Champions League e o pălărie mare, dar depinde cum o porţi. Dacă o porţi cu grijă, nu îţi cade. Trebuie să investeşti mult, trebuie să faci tot posibilul pentru a te ridica la nivelul celorlalte echipe", a conchis Ogăraru.
Meciul dintre Steaua şi Fiorentina va avea loc astăzi, de la ora 21:45, în Grupa F a Ligii Campionilor. Formaţia italiană are nevoie de un egal pentru a se califica în 16-imile Cupei UEFA, în timp ce Steaua trebuie să câştige partida pentru a termina pe locul 3 în grupă.
Ogăraru afirmă că Mutu este vinovat pentru disputa creată cu fanii stelişti
PUBLICAT
Marţi, 9 Decembrie 2008 13:45
ACTUALIZAT
Miercuri, 10 Decembrie 2008 04:01
SURSA
REALITATEA.NET
Fundaşul Stelei, George Ogăraru, consideră că internaţionalul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, este cel care a iniţiat disputa cu grupării din Ghencea, care la rândul lor au anunţat că îl vor înjura pe toată durata partidei de astăzi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M