Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ofiţerii SRI Soare şi Dumitrache - CONDAMNAŢI la TREI ANI de detenţie cu suspendare

Generalul (r) SRI Ovidiu Soare şi colonelul (r) SRI Gheorghe Dumitrache au fost condamnaţi, marţi, de instanţa supremă, la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie, în timp ce Emil "Cico" Dumitrescu, fost consilier prezidenţial, a fost achitat.

Ofiţerii SRI Soare şi Dumitrache, condamnţai, Cico Dumitrescu - achitat
Ofiţerii SRI Soare şi Dumitrache, condamnţai, Cico Dumitrescu - achitat

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat pe Ovidiu Soare la două pedepse de câte trei ani închisoare şi doi ani interzicerea unor drepturi pentru luare de mită. Acesta a mai fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru complicitate la folosirea cu rea credinţă a bunurilor unei societăţi, la şase luni pentru fals sub semnătură privată şi la doi ani şi şase luni pentru fapta de transmitere de informaţii nedestinate publicităţii.
Instanţa a decis ca Soare să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare, dispunând totodată suspendarea executării acesteia cu un termen de încercare de 8 ani de zile.

În cazul lui Gheorghe Dumitrache, instanţa a stabilit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru şapte fapte de trafic de influenţă şi doi ani de închisoare pentru dare de mită. Judecătorii au decis ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, dispunând şi în cazul acestuia suspendarea executării pedepsei pentru un termen de încercare de 8 ani.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi Alexandru Tudor Georgescu, asociat la SC Midocar SRL Bucureşti, perioada de încercare în cazul acestuia fiind stabilită la trei ani de zile. Judecătorii au decis achitarea fostului consilier prezidenţial Emil "Cico" Dumitrescu în baza art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală care prevede că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Instanţa supremă a mai decis confiscarea sumelor de 5.000, 4.500 şi 52.575,28 de lei noi în vreme ce de la Gheorghe Dumitrache a dispus confiscarea sumei de 78.349,47 lei. Instanţa a menţinut sechestrul asigurător pus de procurori pe un imobil din Ploieşti pe numele lui Constantin Sever Pol, precum şi pe un imobil din comuna Călineşti aparţinându-i lui Ovidiu Soare.

În cazul lui Gheorghe Dumitrache, judecătorii de la instanţa supremă au decis restituirea unei haine de blană ridicată în 20 iunie 2006 în timpul percheziţiilor de la acea vreme. Ofiţerii Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache au mai fost obligaţi fiecare la plata a 11.000 de lei cheltuieli judiciare în vreme ce Alexandru Tudor Georgescu la plata a 5.000 de lei cheltuieli judiciare.
Decizia în acest caz nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, context în care dosarul va fi trimis instanţei superioare, respectiv la Completul de 5 judecători de la instanţa supremă.

Generalul maior (r) Ovidiu Soare, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a fost acuzat de luare de mită, instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune, instigare la infracţiunea de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor societăţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.
Colonelul (r) Gheorghe Dumitrache, fost şef Sector "A" din cadrul Secţiei de Informaţii Prahova din cadrul SRI, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, dare de mită, încercarea de a determina mărturia mincinoasă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Alexandru Tudor Georgescu, asociat la SC Midocar SRL Bucureşti a fost acuzat de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii.

În acest caz, Emil Dumitrescu, fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, a fost acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit DNA, din probele administrate de procurori a rezultat că în perioada 1996-2002, Dumitrache a lucrat la Secţia de Informaţii a judeţului Prahova având funcţia de şef sector, fiind subordonat pe linie profesională generalului Ovidiu Soare, care a condus la nivelul structurii centrale din cadrul SRI Diviziunea A şi ulterior Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică. Din anul 2002, colonelul Dumitrache a fost avansat la unitatea condusă de Ovidiu Soare, din Bucureşti, unde a lucrat până în anul 2005.

În perioada respectivă, între cei doi foşti ofiţeri SRI s-au stabilit relaţii care excedau cadrului deontologic şi profesional, fiind implicaţi în activităţi de traficare a influenţei, luare de mită etc., în sensul că pretindeau şi primeau de la mai mulţi oameni de afaceri sume importante de bani şi bunuri materiale în schimbul protecţiei acordate, atât în domeniul economic, cât şi în domeniul activităţii organelor judiciare, dar şi de justiţie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro