Tot mai mulţi români renunţă la un Crăciun sărbătorit acasă, în familie, în favoarea unei vacanţe la o pensiune din zona montană sau în străinătate, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
La târgul de turism de la Romexpo sunt o mulţime de oferte promoţionale.
Cine îşi cumpără bilete din timp sau le plăteşte integral beneficiază de reduceri de până la 20 la sută din preţul sejurului. Pe lângă acestea, turiştii pot primi excursii gratuite sau facilităţi la cazare.
Agenţii de turism spun că pentru vacanţa de iarnă destinaţiile exotice sunt cele mai căutate de românii care doresc să-şi petreacă sărbătoriile în afara ţării. 5 zile în Tunisia costă între 500 şi 1 000 de euro de persoană. În aceşti bani intră cazarea, transportul şi mesele festive.
Malta este o altă destinaţie interesantă. Cinci zile într-un hotel de 2 stele, costă 250 de euro, dar în aceşti bani nu sunt incluse decât trasportul şi cazarea. Cei care doresc mai mult se pot orienta către un hotel de 4 sau 5 stele. Aici insă preţurile depăşesc 700 de euro.
Pentru cei care doresc să îşi petreacă vacanţa de iarnă în ţară, Bucovina este una dintre zonele pentru care agenţiile de turism au oferte speciale.
O vacanţă de 5 zile într-o pensiune din Bucovina sau Maramureş constă între 650 şi 1200 de lei de persoană.
Oferte de vacanţă la târgul de turism de la Romexpo
Duminica, 21 Octombrie 2007 18:18
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un bărbat a fost bruscat de jandarmi la pelerinajul de la moaştele Sf. Parascheva
Astazi, ora 00:03Pelerinajul de la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi a avut parte, în această noapte, de un episod nedorit de organizatori. Un bărbat care a încercat să treacă peste gardurile instalate de jandarmerie a fost luat pe sus de...
Trafic îngreunat pe autostrada Bucureşti-Piteşti, după ce 30 de maşini s-au tamponat
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:40S-a circulat cu dificultate în această seară pe autostrada Bucureşti-Piteşti, pe sensul către Capitală, după ce 30 de maşini s-au tamponat, în mai multe accidente.
Inspecţia Muncii verifică de mâine situaţia pensionarilor cu indemnizaţii prea mici
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:48De mâine dimineaţă, în toată ţara, Inspecţia Muncii va verifica situaţia amărâţilor care trăiesc din indemnizaţii de câteva zeci de lei primite în fiecare lună de la stat.
Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:34Sute de şerpi, în special vipere, au ieşit în ultimele zile pe Drumul Naţional 57, care face legătura între localităţile Orşova şi Moldova Nouă. Cea mai mare parte a târâtoarelor au sfârşit sub roţile maşinilor.
Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
Duminica, 12 Octombrie 2008 18:47Dragostea nu cunoaşte limite. O demonstrează din plin o familie de asistenţi maternali din Sibiu. În casa lor opt copii şi-au găsit salvarea. Fiecare dintre ei a trecut pragul casei cu o poveste cutremurătoare şi cu sufletul...
Cele mai CITITE din Social
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (7034)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (4457)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (3292)
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz (2419)
- Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi (1976)
Cele mai VOTATE din Social
- Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi (3,68/5)
- Poliţiştii din Gorj au făcut un test de alcoolemie unui cal (3,68/5)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (3,44/5)
- Astăzi puteţi câştiga la Loto suma de 3.000.000 de euro (3,28/5)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (3,24/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (274)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (169)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (92)
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz (43)
- Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi (13)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Magheru, mai ieftin de şase ori decât Madison Avenue la chirii
Astazi, ora 01:49Chiriile la spaţiile comerciale stradale din Bucureşti au crescut în prima jumătate a acestui an cu 10-15%, comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează cererii constante din...
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







