Un sejur de patru nopţi în staţiunea Bansko din Bulgaria, la un un hotel de patru stele, cu demipensiune, acces la piscină, saună şi transport la staţia de gondolă costă 172 de euro de persoană, preţ redus cu 70%.
O reducere de 50% o oferă o agenţie de turism pentru un sejur de 7 zile într-o staţiune din Austria. Cazarea se va face la un apartament de trei stele pentru patru persoane. Preţul actual este de 115 euro de persoană, iar mesele nu sunt incluse.
Pentru a schia în Slovacia, în staţiunea Poprad, un sejur costă 225 euro de persoană, pentru cinci nopţi la un hotel de trei stele, cu demipensiune şi cină festivă. În pachet, primiţi şi 15% reducere la piscina cu apa termală din Aquacity Poprad şi 20 % reducere la ski.
În România, agenţiile de turism vin cu reduceri mici şi cu preţuri mari. De exemplu, un sejur de trei nopţi la un hotel de patru stele din Predeal cu mic dejun şi masă festivă costă acum 325 de euro de persoană, cu 27% mai puţin decât preţul iniţial. La Bran, un pachet turistic de patru nopţi la o pensiune de patru stele cu mic dejun, cină festivă de Revelion costă 353 euro de persoană, mai mic cu doar 7%.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M