Agenţiile de turism au început deja să-şi prezinte ofertele pentru Revelion. Conform statisticilor cel puţin 120.000 de români îşi vor petrece noaptea dintre ani departe de casă, iar dintre aceştia aproximativ 15% vor pleca în străinătate.
Spre deosebire de anii trecuţi, în ofertele agenţiilor au apărut staţiunile balneo-climaterice din România. Şi anul acesta, unele sejururi în ţară sunt mai scumpe decât cele în afara ţării.
Staţiunile de pe Valea Prahovei şi Poiana Braşov sunt cel mai bine reprezentate, şi anul acesta, în ofertele agenţiilor.
"Pentru anul acesta se propun pachete de 4 nopţi cazare cu Revelionul inclus într-un decor desoebit, cu un carnaval pe 1 ianuarie", a declarat Gheorghe Fodor, director Agenţie de turism.
Cei care vor un Revelion liniştit pot alege un sejur la peste 1000 de metri altitudine, în Bucovina, în munţii Rarău ori Apuseni. La cabane, preţurile pe noapte sunt undeva între 15 - 17 lei de persoană, iar la un hotel de trei stele urcă până la 50 de lei.
Staţiunile balneo-climaterice de la Băile Felix sau Vatra Dornei sunt tot mai căutate, dar ofertele de turism extern sunt în continuare interesante pentru români, cele mai căutate destinaţii fiind: Malta, Tunisia şi Egipt.
În Tunisia, preţurile variază între 475 şi 700 de euro pentru un sejur care include mic dejun, cina şi masa festivă de Revelion. Pentru Malta, agenţiile de turism au rezervat 4 chartere. Un sejur într-un hotel de două stele trece puţin peste 200 de euro.
Şi Egiptul are o ofertă interesantă, dar la un preţ mai ridicat. 7 nopţi de cazare cu excursii şi o croazieră pe Nil costă 790 de euro, fără taxa de aeroport şi viză.
VALEA PRAHOVEI - 4 nopţi cu demipensiune
3* 1200 - 1400 RON
4* 1500 - 1700 RON
5* 2000 RON
POIANA BRAŞOV - 4 nopţi cu demipensiune
3* 1200 - 1500 RON
4* 1600 - 2200 RON
5* 2000 - 3500 RON
Bucovina, Munţii Rarău, Apuseni - 4 nopţi
Cabană 60 - 68 RON
2* 120 - 200 RON
TUNISIA - 7 nopţi cazare + demipensiune
3* 475 EURO
4* 520 EURO
5* 700 EURO
Sejur Malta - 7 noptţi cu demipensiune
2* 234 EURO
3* 399 EURO
4* 544 EURO
5* 700 EURO
4* 520 EURO
SEJUR EGIPT - 790 EURO
2 zile Hurghada în hotel de 5*
3 zile croazieră pe Nil - vas de 5*
1 zi în Cairo
1 zi în Luxor şi Valea Regilor
5* 700 EURO
OFERTE DE ANUL NOU
Marti, 10 Octombrie 2006 15:50
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- REVELION DE RIT VECHI
Sambata, 14 Ianuarie 2006 07:32 - PETRECERE ÎN POIANĂ
Sambata, 14 Ianuarie 2006 09:28 - REZERVĂRI DE REVELION
Duminica, 17 Septembrie 2006 14:58 - REVELION LA PLAJĂ
Sambata, 14 Octombrie 2006 12:11 - Oferte pentru sărbătorile de iarnă
Joi, 19 Octombrie 2006 15:45 - Românii preferă pârtiile occidentale
Duminica, 12 Noiembrie 2006 09:34 - Staţiunile se pregătesc de Revelion
Luni, 13 Noiembrie 2006 09:55 - Localurile bucureştene, în febra pregătirilor
Joi, 16 Noiembrie 2006 08:09 - Oferte pentru Revelion
Sambata, 18 Noiembrie 2006 10:41 - Sfârşit de an pe plajele lumii sau în iglu
Sambata, 09 Decembrie 2006 13:17
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Circulaţia rutieră pe A1 va fi întreruptă astăzi, timp de patru ore
Astazi, ora 02:20Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a restriciţiona circulaţia vehiculelor rutiere pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, astăzi, pe o porţiunie cuprinsă între kilometri 118 şi 119, se arată...
Oprescu vrea să facă energie din gunoaie şi vânt
Astazi, ora 02:21Primăria Capitalei intenţionează să importe tehnologii pentru distrugerea gunoiului şi cogenerarea de curent electric, dar şi să pună elice eoline pentru producerea de energie electrică, a anunţat, vineri,primarul general al...
Şase linii de cale ferată din judeţul Suceava au fost închise din cauza precipitaţiilor
Vineri, 25 Iulie 2008 18:50Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că în judeţul Suceava au fost afectate şase linii de cale ferată din cauza căderilor de precipitaţii. Drept urmare, autorităţile au decis să închidă mai multe rute.
Cele mai CITITE din Social
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează (2424)
- O copilă de 15 ani este însărcinată în luna a şaptea după ce a fost violată de propriul frate (1474)
- Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE (1472)
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (1059)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (962)
Cele mai VOTATE din Social
- Ecluza românească de la Porţile de Fier I este din nou funcţională (3,52/5)
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (3,44/5)
- Traian Băsescu: Ofiţerul armatei moderne trebuie să coopereze cu civilii (3,24/5)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (1,96/5)
- Tinerele gravide de până în 15 ani pot face avort până la 24 de săptămâni, potrivit unui proiect (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (19)
- O copilă de 15 ani este însărcinată în luna a şaptea după ce a fost violată de propriul frate (16)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (14)
- Traian Băsescu: Ofiţerul armatei moderne trebuie să coopereze cu civilii (10)
- Tinerele gravide de până în 15 ani pot face avort până la 24 de săptămâni, potrivit unui proiect (7)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Croaţia, Cehia, Danemarca şi Portugalia – învingătoarele primei zile a Europenelor de Handbal Masculin pentru Tineret
Astazi, ora 04:33Echipele Croaţiei, Cehiei, Danemarcei şi Portugaliei sunt învingătoarele partidelor din prima zi a Campionatelor Europene de Handbal Masculin pentru Tineret (jucători sub 20 de ani) de la Braşov, unde se înfruntă, în...
- Agenţiile imobiliare recunosc: cumpărătorii de apartamente nu mai poti fi prostiţi
- Laburiştii britanci mai pierd un "mandat sigur", conservatorii cer anticipate
- Un nou fenomen pe şosele – şoferii care omoară cu pumnul
- Chiloţii tanga pot duce la infertilitate
- O nouă metodologie pentru Bac
- Pericole "marca Beijing"
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







