Potrivit anunţului de pe site-ul ANOFM, angajatorii danezi sunt dispuşi să plătească salarii lunare de 1.300 de euro brut, pe o perioadă de 18 luni, însă românii trebuie să-şi plătească singuri cazarea, de circa 200 de euro lunar.
Joburile presupun îngrijirea animalelor în ferme de mari dimensiuni (porci, vaci etc) din diverse regiuni ale Danemarcei.
Candidaţii trebuie să aibă vârsta între 20 şi 30 ani şi să fi absolvit o facultate de profil agronomic (zootehnie, agricultură) în urmă cu 1 an sau 1 an şi jumătate. Sunt acceptaţi inclusiv studenţii în ultimul an, cei care urmează să-şi dea licenţa în 2010.
Se cere un nivel foarte bun de cunoaştere a limbii engleze, iar experienţa de muncă în creşterea animalelor şi carnetul de conducere constituie avantaje.
Cei interesaţi pot trimite pe adresa de email a consilierului EURES (gabi_nedelcu@ajofm.anofm.ro) următoarele acte, scanate: diploma de licenţă sau adeverinţa de la facultate (pentru cei ce termina studiile în 2010) şi foaia matricola, în copie şi traducere autorizată în engleză, poză şi CV EUROPASS în engleză.
Persoanele acceptate de consilierii EURES danezi vor fi invitaţi la interviu, data şi locaţia fiind comunicate ulterior. VEZI oferta de angajare aici.
Danemarca a atras în 2009 peste 500 de români prin reţeaua de recrutare EURES, în timp ce numărul românilor care au plecat să muncească în Spania a fost de 850 de persoane, potrivit unei analizei ANOFM.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M