Criza din Fâşia Gaza se intensifică. In această noapte, sediul Ministerului de Interne din Gaza a fost ţinta unui raid al armatei israeline. Clădirea a luat foc, iar potrivit jurnaliştilor aflaţi la faţa locului, s-au înregistrat pagube importante. Acesta este primul atac care vizează unul dintre sediile noului guvern palestinian, condus de gruparea Hamas.

Potrivit unei surse medicale de la pricipalul spital din Gaza, nu există victime sau răniţi. În timpul atacului, ministrul de interne, Saďd Siam, membru Hamas, nu se afla în clădire.

Potrivit martorilor, aviaţia israeliană a lovit şi un sediu al partidului Fatah, al preşedintelui Mahmoud Abbas.

Pe de altă parte, cotidianul egiptean al-Ahram, scrie că liderii Hamas sunt de acord cu eliberarea condiţionată a lui Gilad Shalit. Anunţul a fost făcut de preşedintele Hosni Mubarak, care a adăugat însă că nu s-a ajuns la o înţelegere cu partea israeliană. Oficialii israelieni nu confirmă însă nici o ofertă pentru negocieri.

Ieri, armata statului evreu a recurs la arestarea unei treimi din Parlamentul palestinian. De asemenea, mii de palestinieni au manifestat în Fâşia Gaza şi în Cisiordania - la apelul Hamas - împotriva arestării de către armata israeliană a unor oficiali Hamas. Manifestanţii au defilat cu pancarte, reclamând că arestarea miniştrilor şi deputaţilor constituie terorism de stat şi negarea alegerii democratice a poporului palestinian.