Armata israeliană a ocupat, în această dimineaţă, aeroportul din Gaza, la numai câteva ore de la declanşarea unei ofensive terestre de anvergură în sudul Fâşiei Gaza.
Operaţiunea a fost lansată ca urmare a eşecului negocierilor pentru eliberarea caporalului israelian Gilad Shalit, răpit duminică de militanţii palestinieni. Premierul Ehud Olmert s-a declarat decis să facă uz de "mijloace extreme" pentru eliberarea militarului israelian.
Este cea mai amplă operaţiune militară israeliană după retragerea din Fâşia Gaza, anul trecut. Mai multe tancuri şi transportoare blindate, sprijinite de elicoptere Apache, au intrat pe unicul aeroport din teritoriile palestiniene, aflat în oraşul Gaza, unde au început să bombardeze clădirile şi pistele de lansare pentru a paraliza orice tentativă de zbor.
În jurul orei 3 dimineaţa, aproximativ 5000 de soldaţi israelieni, sprijiniţi de vehicule militare, buldozere şi avioane de luptă au invadat Fâşia Gaza printr-un punct de frontieră din apropiere de Rafah. Aviaţia israeliană a lovit trei poduri şi o centrală electrică situată lângă tabăra de refugiaţi de la Nusseirat.
Între timp, Gruparea armată palestiniană "Comitetele de rezistenţă populară" a ameninţat că îl va asasina pe tânărul colonist pe care afirmă că l-a răpit în Cisiordania, dacă Israelul nu-şi retrage imediat armata de pe teritoriul palestinian.
Facţiunea Fatah, subordonată preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, şi premierul Ismail Haniyeh, au cerut Israelului să pună capăt ofensivei. Premierul israelian, Ehud Olmert, a declarat imediat după declanşarea operaţiunilor, că singurul scop al intervenţiei armate este recuperarea ostaticului israelian.
Ţi-a plăcut articolul? OFENSIVĂ ANTI-PALESTINIANĂ
Miercuri, 28 Iunie 2006 05:34
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- OFENSIVĂ ÎN GAZA
Miercuri, 28 Iunie 2006 18:34 - TENSIUNI ÎN CISIORDANIA
Joi, 29 Iunie 2006 04:47
Comentariile cititorilor
3. Cornel
Miercuri, 28 Iunie 2006 17:24
| Raspunde la comentariu
2. constantin
Miercuri, 28 Iunie 2006 16:01
1. Claudiu
Miercuri, 28 Iunie 2006 13:18


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
O călugăriţă de 106 ani îl susţine pe Barack Obama
Duminica, 12 Octombrie 2008 23:18Călugăriţa Cecilia Gaudette are 106 ani ar putea deveni cel mai învârstă alegător al lui Barack Obama.
Un tânăr discipol al lui Haider a fost desemnat pentru a-i succeda în fruntea partidului
Duminica, 12 Octombrie 2008 20:17Un apropiat al lui Joerg Haider, Stefan Petzner, în vârstă de 27 de ani, a fost numit astăzi la conducerea partidului populist Alianţa pentru Viitorul Austriei (BZOe) după ce liderul istoric al extremei-dreapte austriece şi-a...
Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral
Duminica, 12 Octombrie 2008 17:59Sâmbătă un post de televiziune din Coreea de Nord, a prezentat zece fotografii cu Kim Jong-Il realizate înainte de atacul cerebral pe care liderul nord-coreean l-a suferit la jumătatea lunii august. Anunţul a fost făcut de...
Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat
Duminica, 12 Octombrie 2008 17:40Barack Obama este mai inteligent decât rivalul său John McCain, este de părere liderul cubanez Fidel Castro. Acesta consideră un miracol faptul că senatorul democrat de culoare nu a fost asasinat precum Martin Luther King.
Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
Duminica, 12 Octombrie 2008 17:1612 soldaţi şi doi civili au fost ucişi într-o ambuscadă pusă la cale de mişcarea rebelă maoistă Sendero Luminoso - "Calea Luminoasă". Alţi 14 soldaţi şi trei civili, dintre care un copil, au fost răniţi.
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (1946)
- Liderul extremist austriac Joerg Haider se întorcea de la discotecă şi conducea maşina cu 142 km la oră (1194)
- Rusia a testat o rachetă strategică ţintind, în premieră, Ecuatorul (581)
- Polonezii din Islanda încep să se întoarcă în ţară, din cauza crizei economice (577)
- John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral (503)
Cele mai VOTATE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider se întorcea de la discotecă şi conducea maşina cu 142 km la oră (3,72/5)
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (3,08/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider se întorcea de la discotecă şi conducea maşina cu 142 km la oră (23)
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (6)
- Rusia a testat mai multe rachete cu rază lungă de acţiune în Pacific (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un arbitru a fost rupt în bătaie de fotbaliştii de la FC Râşnov
Astazi, ora 03:25Arbitrul Florin Buduroi (33 de ani), care a fost delegat să conducă partida FC Râşnov - Inter Cristian, din Liga a IV-a (scor 2-3), susţine că a fost agresat, sâmbătă, de jucătorii echipei gazdă. "La finalul jocului,...
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











