Obiceiuri de Bobotează
Realitatea TV
VEZI VIDEO:Hâzii îî sperie pe toţi cei pe care îi colindă
2008-05-06 16:18:16
Hâzii îî sperie pe toţi cei pe care îi colindă
închide
VEZI VIDEO:Case sfinţite cu geavrele
deschide
În satul Chintelnic, situat la doar câţiva kilometri de Bistriţa, în seara din Ajunul Bobotezei, se pratică un obicei străvechi. Pe uliţe circulă hâzii, cuvânt care în dialect local, înseamnă urâţii.
Aceştia sunt tineri, dar şi vârstnici din sat, costumaţi în straie populare, care poartă măşti pe faţă, pentru a-i speria pe cei pe care-i colindă.
Obiceiul este praticat la Chintelic de peste o sută de ani. Cei mai vârstnici se costumează în Moarte ca să-şi sperie vecinele, aşa cum au învăţat de la strămoşi. Işi pictează faţa cu făină, folosesc dinţi din cartofi şi cearşafuri pe post de pelerine.
Copii şi adolescenţii se îmbracă însă în costume ...mai moderne.
În Ajunul Bobotezei, hâzii joacă şi câte o scenetă la casele localnicilor şi primesc în schimb fructe şi plăcinte de post.
Hâzii nu se opresc din colindat pe la casele sătenilor din Chintelnic decât în dimineaţa zilei de Bobotează, după ce se asigură că... nu a rămas nicio persoană de speriat.
Case sfinţite cu geavrele
De sute de ani, la Morteni, în judeţul Dâmboviţa, e păstrat obiceiul geavrelelor. Acestea sunt batiste colorate cusute de fetele nemăritate şi oferite flăcăilor de Bobotează. Tinerii strâng geavrelele, le leagă de câteva prăjini şi sfinţesc cu ele fiecare casă.
Flăcăii împodobesc prăjinile cu geavrele timp de câteva zile. E mult de muncă, pentru că pe fiecare prăjină se leagă şi 1500 de batiste.
"Le strângem de la fete, venim acasă cu ele, le numărăm, le facem semnale..le legăm", spune unul dintre băieţi.
În dimineaţa de Bobotează, geavrelele sunt sfinţite de preot, după care tinerii merg cu ele din casă în casă.
Obiceiul geavrelelor este vechi, iar tradiţia spune că vizita flăcăilor de Bobotează aduce noroc în fiecare gospodărie.
"Simbolizează dragostea faţă de cei care locuiesc aici şi alungarea duhurilor rele prin înălţarea lor către cer", a declarat Ion Butuliga, primarul din Morteni.
După 8 ianuarie, tinerii desfac geavrelele şi le înapoiază fetelor. Prăjinile se urcă în podul unei case, unde stau până la Crăciunul viitor, când vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Feedback

