Sexul este peste tot în Moscova, dar când vine vorba despre discuţii pe acest subiect, este tabu. Asta cu toate că străzile capitalei ruse sunt înţesate cu bordeluri şi cluburi de striptease. Tocmai de aceea, muzeul sexului Tochka G (Punctul G, în traducere, n.r.), deschis luna trecută în Moscova, naşte o groază de controverse.
Muzeul oferă o paletă largă de exponate, de la unele ce ţin de absurd, până la cele istorice. Încă de la intrare, vizitatorii sunt "întâmpinaţi" de două falusuri înalte de 2 metri.
Punctul de atracţie al muzeului este însă un tablou pictat de Vera Donskaya-Khilo, din Sankt Petersburg, şi care îi reprezintă pe premierul rus Vladimir Putin şi pe preşedintele SUA, Barack Obama, stând faţă în faţă, pregătiţi de o luptă în care arme le vor fi nişte penisuri uriaşe. În mod clar, avantajat este Putin, care beneficiază de două "arme", fapt explicat chiar în dreptul tabloului ca fiind "simbol al hiperpotenţei".
Tablouri reprezentând orgii, sirene cu câte două perechi de sâni sau bărbaţi servind cocktailuri de pe propriile penisuri în erecţie completează imaginea considerată de mulţi scandaloasă a muzeului sexului din Rusia. Vizitatorii pot vedea, de asemenea, prezervative sovietice, cutii de vaselină sau vechi pamflete ruseşti privind "bolile femeilor", dar şi exponate din alte ţări, precum sculpturi erotice în lemn, provenite din Franţa, falusuri ritale, din Timorul de Est şi Camerun, sau trei "falusuri talisman" placate cu aur, din Anglia secolului XX.
Totuşi, fondatorul muzeului, Alexander Donskoi, spune că muzeul lui nu are ca subiect sexul în sine, ci libertatea şi nevoia eliminării restricţiilor impuse de dogme: "Este un proiect despre libertte. Cred că reprimarea libertăţii în Rusia este şi un rezultat al faptului că ortodoxia rusă a umplut golul lăsat în minţile oamenilor de ideologia comunistă".
Deşi există riscul ca muzeul să fie închis, popularitatea acestuia este în contiuă creştere. Pe lângă exponate, vizitatorii găsesc la Tonchka G şi un sex-shop, dar şi o cafenea tematică.
Scandal la Moscova: Obama şi Putin se duelează în penisuri uriaşe, la Muzeul Sexului - FOTO EXPLICIT
La Moscova, funcţionează de aproximativ o lună un muzeul al sexului. Tochka G este un loc extrem de controversat, dar cu o popularitate în continuă creştere.
Muzeul sexului Tochka G / FOTO: a-a-ah.ru
Muzeul sexului Tochka G / FOTO: a-a-ah.ru









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M